Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna anunță că la  sfârșitul lunii iunie a.c., în evidențele instituiei erau înregistrați 3417 șomeri, dintre care 1542 femei, rata șomajului fiind de 4,26%.

Comparativ cu luna mai, când rata șomajului a fost de 3,94%,  în luna de referință acest indicator a  înregistrat o creștere de 0,32 puncte procentuale.

Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna ne sunt oferite mai multe informații privid structura șomajului în județul Covasa, astfel:

Din totalul de 3417 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna 497 (din care 340 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2920 (din care 1202 femei) erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2512 șomeri provin din mediul rural și 905 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (61,72%) urmat de cei care au studii gimnaziale (21,98%) si de cei care au absolvit postliceala şi liceul (8,98%). Șomerii care au studii profesionale reprezintă 6,18% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 1,14%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1166 persoane foarte greu ocupabile, 1089 greu ocupabile, 1140 mediu ocupabile, iar 22 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1191 persoane (508 femei), din care în plată 110 (77 femei), urmat de zonele Baraolt cu 992 persoane (423 femei), din care în plată 80 (59 femei), Târgu Secuiesc cu 553 persoane (307 femei), din care în plată 207 (142 femei),  Covasna cu 442 persoane (199 femei), din care în plată 52 (32 femei),  Întorsura Buzăului cu 239 persoane (105 femei), din care în plată 48 (30 femei).

Femeile reprezintă 45,13% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.

M.C.G.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail