Poeta Mihaela Aionesei a fost inclusă, alături de alți 23 de poeți contemporani, în proiectul intitulat, ”CarTe Diem”, derulat de Editura „Vocativ”, proiect în cadrul căruia va fi realizat un inedit volum de poezie contemporană.
24 de autori, printre care și poeta Mihaela Aionesei, din Târgu Secuiesc, vor fi cuprinși în „CarTe Diem”, un proiect deosebit în cadrul căruia va fi lansat volumul de poezie contemporană, cu același nume. Proiectul, derulat de Editura ”Vocativ” din București, se află la prima ediție, însă editura își propune ca în fiecare an să realizeze minim patru cărți colective, reprezentând munca celor două cenacluri din cadrul ”Vocativ” – cel de la București și cel de la Roma, cenacluri care se desfășoară cel puțin lunar, se arată pe site-ul editurii, www.vocativ.ro.
Conform informațiilor postate pe site-ul editurii, www.vocativ.ro, ,, CarTe diem” este un inedit volum de poezie contemporană ce cuprinde 24 de autori, 24 de amprente lirice inedite: Adam Armina Flavia, Mihaela Aionesei, Valeriu Dg Barbu, Bejinaru Oana Isabelle, Bilea Diana Dobrita, Adelina Gabriela Clondir, Romita Malina Constantin, Laura Cătălina Dragomir, Adi Filimon, Monica Geleţu, Gabriel Gherbaluta, Anca Hirschpek, Nuța Istrate Gangan, Darie Lăzărescu, Sabina Lisievici, Melinte Cristina, Raluca Neagu, Emanuel Patrascioiu, Claudia Minela, Eugen Pohontu, Postelnicu Maria Daniela, Doina Roman, George Stanciulescu, Carmen Zaniciuc.
Selecția lucrărilor cuprinse în volum a fost realizată de unul dintre reprezentanții ”Vocativ”, Claudia Minela, împreună cu cei 24 de participanți la proiect.
Poeta Mihaela Aionesei, din Târgu Secuiesc, autoare a patru volume- „Cerșetorii de stele” – apărut în anul 2011, „Anotimp (i)legal – lumina” – publicat în 2013, „Insomniile bufniței”- apărut în anul 2014 și ”Surâsul dintr-o lacrimă” – ce va fi lansat în curând; prezentă în peste 20 de antologii literare, participă în proiectul „CarTe Diem” cu zece poezii:
„Pentru mine chiar a fost o surpriză! Nu mă așteptam să fiu inclusă în acest proiect. Particip cu zece poezii, s-a realizat o selecție și fiecare autor participă cu zece poezii. Pe Claudia Minela, care conduce grupul și cenaclul <<Vocativ>>, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio <<Vocativ>>, fondator al Colecției de carte <<Isis>>, organizator și moderator al Serilor Literare <<Isis>> (n.r – astăzi intitulate ”Serile Literare Vocativ”) o cunosc de aproximativ șapte ani, m-a ajutat și susținut la începuturile mele (…) și doresc să-i mulțumesc pe această cale ei și întregii echipe care a lucrat la acest volum, la proiectul <<CarTe Diem>>! În afară de faptul că avem posibilitatea, noi, autorii, să ne cunoaștem între noi, îmi place foarte mult ideea că această antologie cuprinde autori de vârste diferite și cu stiluri foarte diferite de a scrie. De această carte s-a ocupat și criticul literar Felix Nicolau, foarte cunoscut în breasla noastră. Este o carte frumoasă!”, ne-a spus, ieri, poeta Mihaela Aionesei.
Volumul va fi lansat sâmbătă, 13 iunie (a.c), în cadrul unei ediții speciale a „Serilor Literare Vocativ”, ce se va desfășura la ora 18:00, la Tonka Soul Cafe (str. Biserica Amzei nr. 19), București .
În cadrul „Serilor Literare Vocativ”, de sâmbătă, vor fi lansate și alte două cărți: „Colivie pentru licurici și greieri” – autor Darie Lăzărescu și „Ciocolată cu lămâie” – autor Valeriu DG Barbu. Informații suplimentare pot fi aflate accesând pagina de facebook a evenimentului (Serile Literare Vocativ – Triplă lansare de carte, sau https://www.facebook.com/events/1449158662046884/permalink/1449164775379606/), dar și accesând site-ul editurii, www.vocativ.ro.
Ana Alina Costache
. .