Decembrie împletește bucuria sărbătorilor cu gânduri bune și simțăminte de bilanț și perspectivă. Urmărind continuitatea colaborării între şcoli, între instituţiile de învăţământ şi diverse organizaţii ce promovează valori naţionale, Liceul „Kőrósi Csoma Sándor”, din Covasna, își continuă activitățile din cadrul proiectului cultural–educativ cu Asociaţia „Ţara Iancului – iubirea mea”, din Deva, judeţul Hunedoara. Profesoara Claudia Vlad, s-a ocupat de implementarea cu succes a proiectului, în cadrul liceului, urmărind să ofere elevilor, dar şi cadrelor didactice, posibilitatea de a-şi exprima opiniile în legătură cu şcoala românească din Ardeal şi ziditorii ei, cu evenimentele din existenţa multiseculară a neamului românesc, de a evoca eroi şi martiri, luptători pentru păstrarea neamului, a limbii şi credinţei străbune. Sprijinul financiar în vederea punerii în practică a acestui proiect a venit din partea Asociației Creştin–Ortodoxe ”Justinian Teculescu”, din Covasna. Astfel, un grup de 14 elevi, organizaţi în Detaşamentul nr. 17, „Tricolorul Românesc”, au participat, recent, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului cultural-patriotic ”Țara Crăișorului”, ce a avut ca scop stimularea laturii cultural-educative și patriotice a elevilor-crăișori. Serbarea de colinde ”Veniți la Țebea, veniți să colindați cu noi, pentru străbuni, eroi și pentru voi!” a adunat în jurul pomului de Crăciun din Biserica Ortodoxă, formațiile de elevi-crăișori din localitățile Crișcior și Ribița, județul Hunedoara, Gurahonț din județul Arad și Covasna. ”Participarea la acțiunile noastre cu sentimente de bucurie, însuflețire, talent și dăruire a elevilor-crăișori, a îndrumătorilor și părinților care îi susțin, a membrilor și prietenilor Asociației, ne face să uităm de greutățile și problemele mai mari sau mai mici care apar inevitabil în derularea și organizarea unor astfel de evenimente”, a precizat Ioan Paul Mărginean – președintele fondator al Asociației ”Țara Iancului – iubirea mea”.
O comunitate nu poate sta unită în jurul unor valori decât atunci când se întâlnește în cadrul manifestărilor religioase, de colinde, obiceiuri şi tradiţii specifice fiecărui popor, o ocazie potrivită să vedem din nou copii în costum popular, ceea ce ne leagă și ne unește. Şi-au împreunat glasurile cu ale îngerilor şi au cântat colinde elevi din zone diferite ale țării, umplând inimile cu bucurie. Sărbătoarea Crăișorilor este prin excelenţă sărbătoarea familiei creștine, de la care izvorăşte binecuvântare, lumină şi căldură pentru fiecare familie. De acest lucru ne-au amintit elevii Liceului”Kőrósi Csoma Sándor” prin colindele prezentate, coordonaţi de profesoara Claudia Vlad. Prezentând impactul acestui proiect asupra mediului educaţional din Liceul „Korosi Csoma Sandor”, profesoara Claudia Vlad consideră că: „parteneriatele, în general, au un conţinut transdisciplinar, deoarece prin realizarea proiectului se ating obiectivele de referinţă ale mai multor arii curriculare. Activităţile propuse sunt extinse spre alte zone din afara şcolii, astfel copiii au ocazia să se apropie de realitatea cotidiană, să îşi formeze deprinderi de muncă în echipă, fiecare copil fiind format să accepte părerile altora. Parteneriatele trezesc interesul pentru cercetare, dezvoltă spiritul de colaborare şi întrajutorare, sporesc încrederea în forţele proprii, creează cadrul propice pentru a colabora, a compara, a învăţa de la ceilalţi a-şi exprima părerile, gândurile, bucuriile, speranţele. Proiectele se pot îmbogăţi sau simplifica în funcţie de mai mulţi factori, dar cel mai important cred că este preocuparea şi deschiderea spre nou, spre schimbare. A nu profita de aportul formativ-educativ al activităţilor în parteneriat, înseamnă a refuza dreptul copiilor de a învăţa să comunice deschis, înseamnă a-i lipsi de capacitatea de a fi toleranţi, însuşire necesară în societatea noastră.”
Dana Șerban