Nici o casă nu este completă fără o plantă ornamentală, iar în perioada Crăciunului, cea mai căutată este Crăciunița
Se spune că aduce noroc celor care o dăruiesc și este un simbol al credinței și bunătății, iar în această perioadă a anului este nelipsită din casele oamenilor. Crăciunița, Poinsettia sau Steaua Crăciunului, originară din America de Sus, este cea mai iubită plantă ornamentală, în preajma Crăciunului, moment în care își dezvăluie frumusețea, în toată splendoarea ei. Deși aztecii obișnuiau să o folosească pentru combaterea febrei și obținerea unor tincturi, iar preoții franciscani, în secolul XVII îi foloseau florile în cadrul diferitelor ceremonii religioase, Crăciunița este o planta decorative toxică. Odată ingerate frunzele ori petalele, acestea pot provoca senzații de vomă ori deranjamente stomacale, iar în cazul contactului prelungit cu pielea, aceasta poate provoca eczeme.
Nu multă lume știe că această plantă, care poate trăi chiar și treizeci de ani, poate înflori „la comandă”. Pentru a se colora din verdele obișnuit în roșul încântător, aceasta are nevoie de un „somn de frumusețe”, de aproximativ două luni. În tot acest timp, Crăciunița trebuie să stea într-o încăpere întunecată, la o temperatură de aproximativ 20 de grade Celsius, iar pământul trebuie udat câte puțin zilnic, atât cât să rămână mereu umed. În tot acest timp, i se dezvoltă mugurii. La finalul acestei perioade, planta trebuie mutată din nou la lumină, pentru a-și dezvălui adevărata frumusețe. Aspectul ei deosebit nu este dat de flori, care sunt mici și aproape nesemnificative. Cele care se colorează de fapt în roșu, roz sau crem sunt chiar frunzele, așezate în formă de stea, ale Crăciuniței.
Crăciunița – simbol al iubirii și speranței