Programul „Rabla” are căutare în județul Covasna, interesul covăsnenilor în acest sens fiind manifestat încă din prima clipă a lansării ediției 2018, reiese din informațiile unui colector din județ.

Solicitările pentru programul „Rabla- Clasic” au fost mai multe și mai rapide decât anul trecut,  arată aceeași sursă:

„Există interes foarte mare pentru acest program, iar după rezultatul mașinilor colectate, eu chiar am ajuns la concluzia că dealerii s-au mișcat anul acesta mult mai bine decât anul trecut. (…) Anul acesta, până acum, după numărul mașinilor predate, interesul a fost mai mare și înscrierile au fost mai rapide. Chiar în primele zile au venit deja persoane.”- a declarat directorul unei societăți colectoare în cadrul programului.

Conferința de lansare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla) și a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), a avut loc în urmă cu două săptămâni, în data de 15 martie 2018.

„Una dintre principalele noutăţi ale sesiunii din acest an este faptul că, în Programul <<Rabla Clasic>>, în premieră, microbuzul devine autovehicul eligibil pentru casare. Cuantumul primei de casare pentru Programul <<Rabla Clasic>> va rămâne, în 2018, la 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare și se acordă pentru achiziţionarea unei maşini noi, al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g de CO2/km. De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g de CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid. În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare standard.”- se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Mediului, în ziua lansării programului.

Potrivit aceleiași surse, programul „Rabla Clasic” are o componentă destinată persoanelor juridice. Acestea pot solicita, prin cererea de finanţare, cel mult echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri) în momentul depunerii dosarului de acceptare.

Din bugetul total alocat pentru cele două secţiuni ale programului guvernamental, 133 de milioane lei au fost destinați secțiunii „Rabla Clasic”, iar 120 de milioane de lei către „Rabla Plus”.

În ceea ce priveşte „Rabla Plus”, ministrul Mediului a precizat (conform comunicatului), la momentul derulării conferinței de lansare, că: „ În acest caz, se acordă două tipuri de ecotichete: unul de 45.000 lei, deci 10.000 de euro, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric. În acelaşi timp, oferim un ecobonus de 20.000 de lei (aproximativ 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km. Pentru acest an, estimăm că se vor cumpăra prin Programul „Rabla Plus” un număr de 2.000 de maşini electrice”.

Comunicatul integral poate fi găsit accesând site-ul Ministerului Mediului, www.mmediu.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail