Pensionarii, salariații, șomerii, beneficiarii legilor speciale pot solicita bilete de tratament balnear în unităţile aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice.

„Pot beneficia de tratament balnear pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii, în limita locurilor disponibile. Biletele de tratament sunt acordate în baza criteriilor stabilite prin Ordinul Casei Naţionale de Pensii Publice nr.1069/12.03.2019. Cererile sunt puse la dispoziţia solicitanţilor la ghişeul instituţiei sau se pot descărca de pe site-ul Casei Judeţene de Pensii Covasna: https://www.pensii.covasna-ro.eu/  .

Lângă cerere, în cazul pensionarilor, trebuie ataşată copia actului de identitate şi un cupon de pensie”, a spus reprezentanta CJP Covasna, Köllő Piroska.

Persoanele care realizeaza punctajul mai mare, au prioritate la obţinerea unui bilet. Ordinea de ierarhizare a cererilor este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri pe baza opţiunilor făcute de solicitant şi în ordinea menţionată pe cerere.

Județului Covasna i-au fost repartizate, pentru prima jumatate a anului, 106 locuri, din care cele mai multe, 66, sunt la Hotelul „Dacia” din Covasna și 28 de locuri în stațiunea 1 MAI (lângă Felix), la Hotel CERES. Aceste staţiuni oferă tratamente pentru boli cardiovasculare, boli reumatismale.

Durata sejurului este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear este de 12 zile.

Preţul maxim al unui bilet de tratament este de 1.684 lei pentru hoteluri de două stele, respectiv 1.764 lei pentru hoteluri de 3/4 stele, dar pensionarii achită pentru un bilet 50% din cuantumul brut al pensiei.

Anul acesta, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice este asigurat un număr de maxim 59.622 de bilete de tratament balnear, repartizate pe 19 serii. La acest număr se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet.

Larisa AXINIA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail