Proiecţie de film

În cadrul Cineclubului organizat de Casa Orășenească de Cultură din Covasna, mâine, de la orele 16.30,  la Centrul Cultural Covasna (fostul Cinematograf) poate fi vizionat filmul regizoarei daneze Suzanne Bier. Pelicula a primit numeroase nominalizări la festivaluri internaționale de film (dintre care menționăm cel mai bun film – Premiile Oscar, cel mai bun regizor – Premiile Filmului European). Directorul  Casei  Orășeneşti  de Cultură din Covasna, Czilli Balazs,  a menţionat că  filmul va fi subtitrat în limba română, intrarea fiind  gratuită.
Sponsorii și coorganizatorii Cineclubului sunt firma Clorofilm, Asociația Culturală și de Tineret MUKKK și Pizzeria For You din Tg.Secuiesc.

Expoziţia de fotografii  AURORA BANATULUI din Munţii Aninei”
Iubitorii artei fotografice din oraşul Covasna  vor avea posibilitatea  să-şi bucure privirea cu fotografiile inedite  ale fotografului amator  Nicolae Şuşara din Anina. Expoziţia a cărui vernisaj va avea loc sâmbătă, la ora 11.00, la  Casa Orășenească de Cultură din Covasna , va fi deschisă publicului  în perioada 10-30 august. În descrierea acestui eveniment, pictorul covăsnean Matei Schinteie, coorganizator al expoziţiei intitulată „AURORA BANATULUI din Munţii Aninei” adresează publicului următoarele întrebări:  „Aţi ştiut că cea mai impresionantă cascadă din lume se află în ţara noastră ?   Cascada se numeşte Bigăr  şi se află în Banat lângă oraşul montan Anina, exact pe unde trece Paralela 45.    Aţi ştiut că cei mai mari copaci din lume SEQUOIA GIGANTEA  s-au aclimatizat şi în Romînia chiar în munţii Aninei ?    Aţi ştiut că Lacul Buhui unul din cele mai frumose lacuri din Europa este  primul lac artificial din România şi se găseşte la numai 5 kilometri de Anina ?     Aţi aflat că într-o peşteră din Munţii Aninei , aprope de oraşul cu acelaşi nume au fost descoperite osemintele celebrului „ Ion din Anina”   care este capul celei mai vechi familii de oameni din Europa ? Ştiaţi că la Anina se poate face turism şi alpinism subteran în Grota Buhui ?    La expozitia de fotografii ale domnului Nicolae Suşara veţi putea vedea toate aceste minunăţii şi multe alte poze de o frumuseţe coplesitoare, adevărate pasteluri şi acuarele surprinse de autor  de-a lungul a 6 ani. Veniţi să vedeţi cum pictează Dumnezeu natura !”  ne-îndeamnă pictorul covăsnean Matei Schinteie.

 

Concert de fanfară

 

Casa Orășenească de Cultură din Covasna și Primăria Covasna organizează concert de fanfară și dans de majorete duminică, 11 august, începând cu orele 17.00 în centrul orașului Covasna, lângă Târgul de Produse Tradiționale. Vor fi prezentate publicului Fanfara de Tineret din Zagon și Formația de Majorete Szivárvány – dirijor: Veres István, coregraf: Horváth Zita.

 

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail