Cea mai mare fabrică de prelucrare a laptelui din judeţ, Covalact,  a hotărât scăderea preţului de  achiziţie de la fermieri. Cu privire la măsura luată,  preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine, Otvos Mozes, susţine  că aceasta ar  produce  pierderi importante  producătorilor de lapte din judeţ.

„Covalact doreşte să modifice unilateral preţul de achiziţie al laptelui, deşi nu are nici un temei, în acest sens. Singura lor obiecţie este faptul că, în timpul verii, creşte cantitatea de lapte predat. Preţul produselor este în continuă creştere, numai la lapte se doreşte scăderea preţului de achiziţie (…) pe rafturile magazinelor nu scade preţul laptelui degresat” a spus  Otvos.

Acesta a menţionat că, în cel mai scurt timp va avea loc o a doua rundă de discuţii între conducerea Covalact şi reprezentanţii producătorilor de lapte din judeţ. Însă,  până ce întâlnirea  va avea loc, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine „ atrage atenţia producătorilor de lapte să nu semneze nici un contract, prin care s-ar scădea preţul de achiziţie al laptelui”.

M.G.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail