Precum uliul prăvălit din ceruri zburătăceşte galinaceele de prin ogrăzile gospodarilor, în căutare de pradă, se abătu şi crivăţul cu ninsori, vânturi şi geruri peste satele urgisite şi greu încercate de inundaţiile unei toamne prelungite. Şi bieţii oameni, la sfârşit de an, au stat încă o dată neputincioşi în faţa dezlănţuirii stihiilor naturii.
Coşmarul alb a revenit peste o bună parte din România înghiţind totul, şi oameni, şi drumuri, şi garduri şi case. Şi cum natura îşi cere drepturile, indiferent de situaţie, zeci de gravide s-au grăbit să sporească populaţia ţării, dar au trebuit să aştepte prin cele zăpezi ore nesfârşite pentru a fi salvate, şi din păcate nu toate au avut noroc. Destui alţi călători, cu logica înfrântă de dorinţe, n-au stat cuminţi acasă şi, confundând deşertul alb cu Sahara, au pornit-o cu încăpăţânare şi orgoliu pe drumul prăpădeniei, şi numai iubirea de semeni şi simţul datoriei unor binefăcători le-au salvat vieţile pe cale de dispariţie. Lucrătorii de iarnă, sătenii şi oamenii de ordine s-au străduit pe cât au putut să sară în ajutorul celor disperaţi şi pierduţi în pustiul alb. Utilajele sezonului ori s-au încurcat în deficienţele organizării ori n-au făcut faţă împrejurărilor care le depăşeau prin forţa şi intensitatea fenomenului, căci orice am spune, când Natura se dezlănţuie, puterea omului scade şi se pierde. Şi totuşi Omul are energia speranţei şi a binelui care luptă pentru echilibrarea situaţiei, şi mai are ambiţia de a nu se da bătut în faţa urgiilor. Lupta pentru supravieţuire se dovedeşte adesea de nestăvilit şi omul încearcă mereu să iasă la liman. Şi din toate cele întâmplate el învaţă şi evoluează. Aşa e, precum vedem, mai sunt unii care nu învaţă deloc din ce-au păţit anul trecut şi în anul următor o iau de la capăt cu aceeaşi obstinaţie prostească, dar până la urmă şi aceştia vor învăţa…
Cu toţii înţelegem că niciodată omul nu va putea să stăpânească natura în totalitate, ci el va trebui doar să înveţe cum să folosească nebănuitele şi inepuizabilele ei forţe în favoarea sa, aidoma unui cawboy care îmblânzeşte un cal sălbatic. Şi omul trebuie să înveţe cu multă răbdare şi perseverenţă să „dreseze” acele forţe ale naturii, care să-i fie pavăză în apărarea vieţii pe pământ, dacă nu vrea să dispară cu totul. Realitatea ne arată că fiinţa umană chiar a reuşit să stăpânească „forţa nucleară” a Universului şi s-o pună la treabă, numai că intenţiile omului nu întotdeauna sunt cele potrivite; când intenţia este de distrugere şi nu de construire, descoperirea ştiinţei n-are niciun rost. Deocamdată omenirea continuă să se înarmeze şi să ameninţe cu distrugerea planetară şi numai o parte a ei are gânduri paşnice, o parte benefică ce caută să păstreze echilibrul între Bine şi Rău. Aceste gânduri s-au născut din cele văzute în „coşmarul alb”, căci acolo unde n-au putut răzbate utilajele obişnuite ale salvatorilor a trebuit să intervină Armata. Unde ambulanţele şi celelalte maşini s-au dovedit neputincioase, a intervenit o „şeniletă” a armatei ca să salveze oamenii înzăpeziţi. Dar dacă oamenii ar învăţa să stăpânească forţa nucleară nu pentru a construi submarine atomice, ci pentru a făuri maşini atotputernice menite a fi puse în slujba vieţii, chiar şi acest coşmar alb care se repetă an de an ar putea fi învins, însă omul nu a devenit încă suficient de înţelept pentru a lua astfel de decizii şi a folosi armata şi dotările ei în scopuri paşnice, el continuă să se zbată între două tendinţe opuse într-o luptă cu final indecis. Şi până când reprezentanţii celor două tabere nu vor ajunge la un consens, în nimicnicia lor oamenii vor continua să folosească lopata împotriva uraganului. Cine ştie, poate anul care vine va mai schimba ceva în mentalitatea semenilor noştri.
În anul de graţie 2014, care stă să se sfârşească, se anunţă ieşirea din înzăpezire şi intrarea în „încremenire”, încremenirea geroasă a mamei naturi în frumuseţi trecătoare inimaginabile, care pentru o clipă vor răsplăti oamenii pentru visul urât prin care au trecut de curând. Şi apoi soarele va răsări din nou pentru a ne vesti bucuria, bucuria unui nou început.
. . Bine aţi venit în 2015! La mulţi ani fericiţi!
Mihai Trifoi
