Corul Naţional de Cameră „Madrigal” împlineşte, în 2023, 60 de ani de activitate neîntreruptă, aniversare care va fi marcată printr-o serie de proiecte şi programe culturale, editoriale şi educaţionale, subsumate Programului Madrigal 60.

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, le-a urat ‘La mulţi ani!’ membrilor Madrigal, a transmis felicitări personale şi din partea Guvernului pentru activitatea corului şi i-a asigurat că vor primi în continuare tot sprijinul din partea Ministerului Culturii.

„E o dublă bucurie, pentru că nu numai că ne pregătim de 60 de ani de Madrigal şi este o zi specială care vine după o altă zi specială, Ziua Culturii. (…) Sunt aici, din postura temporară de ministru, să transmit în primul rând felicitările mele şi ale Guvernului Corului Madrigal, să urez ‘La mulţi ani!’ şi să îi asigur că tot sprijinul din partea ministerului se va da. Sunt unii din cei mai puternici ambasadori culturali pe care România îi are. Anul trecut, pe lângă ceea ce au făcut frumos în ţară, au făcut foarte multe lucruri frumoase şi în străinătate şi suntem mândri de ei”, a afirmat ministrul Culturii în cadrul unei conferinţe de presă.

Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal, a făcut o scurtă prezentare a realizărilor din anul 2022.

„A fost un an foarte frumos în Corul Madrigal, cu cinci premiere, Madrigalul a transformat concertul în spectacol în ultimii trei ani, cu 33 de spectacole la nivelul ţării şi vreo 84.000 de spectatori care ne-au călcat pragul. Bucuria a fost şi că încasările realizate faţă de cele preconizate au crescut cu aproximativ 430 la sută. De asemenea, Corul Madrigal, pe parcursul lui 2022, a fost la Berlin, la Zagreb şi la Belgrad, unde a susţinut concerte şi recitaluri în festivaluri importante, la Berlin chiar în cea mai importantă sală de concerte, Pierre Boulez Saal, foarte multe spectacole naţionale, cele din repertoriu, 19 la nivelul ţării, şi la nivelul Programului Cantus Mundi, pe care Corul Madrigal îl păstoreşte de aproape 12 ani. 13.400 de copii au participat la evenimente şi peste 2.400 de profesori au fost pregătiţi”, a afirmat Emil Pantelimon.

Managerul a precizat că programul „Madrigal 60” este structurat în şase mari secţiuni: „Excelenţa în muzică” – concerte, recitaluri şi spectacole, „Unim România prin muzică” – turnee naţionale, „Diplomaţia Madrigal” – turnee internaţionale, „Integrare socială şi educaţie culturală” – programul naţional Cantus Mundi, „Tezaurul Madrigal” – expoziţii şi alte evenimente, „În casele românilor de pretutindeni” – lansări editoriale, multimedia, discografice şi viniluri.

În cadrul programului „Excelenţa în muzică”, Corul Madrigal va prezenta:

* 21 ianuarie, la Ateneul Român, concertul extraordinar „Despre cultură”, un eveniment dedicată celebrării culturii naţionale;

* 28 februarie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, spectacolul extraordinar „Gala Madrigal 60”, un omagiu special adus moştenirii maestrului Marin Constantin, precum şi viziunii sale artistice;

* 1 martie, studioul live Europa FM, recitalul „Primăvara începe cu Madrigal”, recital de madrigale şi muzică contemporană, internaţională şi românească;

* 7 septembrie, la Ateneul Român, concertul extraordinar „Madrigal 60” în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi tot la Ateneul Român, Concertul Extraordinar de Crăciun, un eveniment dedicat corpului diplomatic şi consular acreditat la Bucureşti.

Programul „Unim România prin muzică” cuprinde:

* „Săptămâna patimilor”, în perioada 29 martie – 13 aprilie, la Bacău (29 martie, sala „Radu Beligan”), Târgu Mureş (3 aprilie, Palatul Culturii), Braşov (4 aprilie, Teatrul „Sică Alexandrescu”), Sibiu (6 aprilie, Centrul Cultural „Ion Besoiu”), Cluj-Napoca (8 şi 9 aprilie, Opera Maghiară de Stat), Oradea (11 aprilie, Teatrul „Regina Maria”) şi Bucureşti (13 aprilie, Sala Palatului). Invitaţi sunt actorii Corneliu şi Pavel Ulici.

* „Ave Maria”, în perioada 11 – 15 august – serie de spectacole extraordinare la malul Mării Negre prin care Corul Madrigal marchează Adormirea Maicii Domnului şi Ziua Marinei; invitat – actorul Marius Manole. Seria de evenimente va fi întregită şi de inaugurarea oficială a Cazinoului Constanţa.

* „Pe drumul Crăciunului”, în perioada 10-20 septembrie, spectacole extraordinare de Crăciun prezentate la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Brăila, Craiova, Braşov. Invitaţi – actriţa Ofelia Popii şi actorul Marius Turdeanu.

* „Timişoara – Capitala Culturii Europene”, spectacole extraordinare la Timişoara, Bucureşti şi Iaşi, dedicate promovării Capitalei Culturale Europene 2023 – Timişoara.

În toate spectacolele din cadrul turneelor naţionale, Corul Madrigal va avea alături peste 5.000 de copii din Programul Naţional Cantus Mundi, a precizat Emil Pantelimon.

În cadrul programului „Diplomaţia Madrigal” sunt cuprinse turneele internaţionale:

* „Imnul Uniunii Europene”, în perioada 5-15 mai, la Bruxelles, în cadrul căruia va avea loc concertul de lansare oficială a imnurilor naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, înregistrate audio şi video de Corul Madrigal.

* „Cantemir 350”, în perioada mai-iunie, la Bucureşti, Istanbul, Berlin, o serie de spectacole dedicate omagierii omului de cultură şi diplomaţie Dimitrie Cantemir, la împlinirea a 350 de ani de la naşterea sa şi a 300 de ani de la moarte.

* „Antic şi contemporan”, în perioada octombrie-noiembrie, în Peru, la Lima, Cusco şi Machu Picchu. Este un turneu cu două concerte, filmări în cadrul sitului arheologic de la Machu Picchu, precum şi lansarea imnurilor naţionale ale statelor din America de Sud, în interpretarea ansamblului.

* „Ziua Naţională a României”, în perioada noiembrie-decembrie, în New York, Washington şi California, o serie de evenimente, concerte, lansări de carte, lansări de discuri dedicate Zilei Naţionale a României, precum şi Crăciunului.

„Programul Cantus Mundi are şi anul acesta un parcurs spectaculos, pentru că vom fi prezenţi din nou în 30 de judeţe cu programul ‘Earth Hour’, avem Open House Madrigal, de Noaptea Muzeelor – vom deschide acest sediu cu expoziţii speciale; la Romexpo, de 1 iunie vom avea un program imediat în care Madrigalul va concerta unui număr de 200 de copii cu vârsta de până la un an şi unui număr de 200 de viitoare mămici, femei gravide, pentru a promova muzica pentru perioada prenatală şi primul an de viaţă, în care lucrăm cu specialişti de la clinici din Berlin pe muzică terapie”, a spus managerul corului.

El a amintit că va exista şi un program de cercetare, „Cât de tare e prea tare?”, referitor la frecvenţa şi volumul sunetelor pe care le aud copiii, dar mai ales despre efectul muzicii clasice asupra dezvoltării cerebrale a copiilor.

Managerul a precizat că şcoala de vară Cantus Mundi va continua şi în 2023, dar se va continua şi scrierea de manuale pentru şcolile româneşti.

În cadrul programului „Tezaurul Madrigal” vor avea loc, în perioada martie – iunie, o serie de vernisaje ale artiştilor plastici.

„Madrigal 60” va fi prezent, în perioada 22 septembrie – 10 decembrie, la cea de-a XIII-a ediţie a Art Safari, în care este propus un muzeu al muzicii corale în România.

Proiectul „60 de ani în 60 de secunde” va cuprinde 240 de teasere audio-video de câte un minut despre evenimentele marcante din istoria Madrigalului, care vor fi lansate începând din luna martie, şi un Teasure Hunt, în Bucureşti, cu toate spaţiile care au contat pentru Madrigal în istoria sa de 60 de ani, a mai spus managerul Corului Madrigal.

În ultima secţiune, „În casele românilor de pretutindeni”, vor avea loc lansări editoriale, multimedia, discografice şi viniluri: CD-ul „Imnul Uniunii Europene” – pe 9 mai, la Bruxelles; volumul biografic „Madrigal 60” şi vinilul „Madrigal 60” – pe 7 iulie, la Bucureşti; CH-ul „Imnurile Americii Latine” – octombrie, la Lima, Peru; vinilul „Madrigal for Christimas/Madrigal de Crăciun” – noiembrie, la New York; videoclipul „Antic şi contemporan – Madrigal la Machu Picchu” – 28 decembrie, online; şi volumul „Madrigal – ambasador cultural” pe 15 ianuarie 2024, la Bucureşti. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail