Muzeul Carpaţilor Răsăriteni va prezenta publicului o serie de documente inedite ce au aparţinut scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955) printre care şi mai multe scrisori adresate unor cunoscuţi intelectuali din prima jumătate a secolului XX.
Muzeograful Cristina Ioana Felea a precizat ieri că acestea vor fi expuse joi la Casa memorială “Romulus Cioflec” din localitatea Araci, cu prilejul împlinirii a 131 de ani de la naşterea scriitorului. Invitatul special al evenimentului este prof. dr. Nicolae Scurtu, istoric şi critic literar din Bucureşti, care a cercetat biografia scriitorului Romulus Cioflec din prisma corespondenţei avute cu personalităţi ale vremii. Potrivit acestuia, Romulus Cioflec a întreţinut “un incitant dialog epistolary” cu Garabet Ibrăileanu, George Coşbuc, Panait Istrati, Vasile Goldiş, George Topârceanu, Emanoil Bucuţa, Otilia Cazimir şi mulţi alţii.
În cadrul evenimentului va avea loc şi lansarea volumului scriitorului Ion Topolog “Lictor, Lector” – o culegere de cronici literare. Una dintre aceste cronici cuprinde studii referitoare la activitatea publicistică a trei profesoare din Sfântu Gheorghe: Luminiţa Cornea, Maria Stoica, Ligia Ghinea, care şi-au dedicat o parte din timp studierii vieţii şi activităţii scriitorului.
Printre cele mai cunoscute dintre lucrările lui Romulus Cioflec se numără “Cutreierând Spania. Impresii de călătorie”, “Sub soarele polar” şi “Boierul”.
Pentru a mări gradul de atractivitate a Casei memoriale din Araci şi interesul publicului pentru viaţa şi opera lui Cioflec, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni a iniţiat în ultimii ani mai multe proiecte, printre care teatrul muzeal, pus în practică împreună cu artişti şi elevi din Sfântu Gheorghe. Un alt proiect, intitulat “Simte literature”, a vizat persoanele cu deficienţe de vedere. Practic, Casa memorială din Araci a fost prima instituţie de acest fel din ţară care a asigurat ghidaj audio şi în limbaj Braille şi a realizat trei machete tridimensionale reprezentând interiorul construcţiei, ce au putut fi atinse de nevăzători.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES