Pentru al patrulea an consecutiv, peste 1000 de copii din localităţile judeţului Covasna se vor bucura de razele calde ale soarelui, de  nisipul fin  şi de apa caldă a Mării Negre, în tabăra de  la Năvodari.

Acest lucru este posibil prin proiectul „Copiii din Covasna merg la mare” iniţiat şi pus în practică de PSD Covasna, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc vineri, preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, a declarat că pregătirile pentru seriile de tabără sunt în toi, astfel că, în luna iunie, imediat după finalizarea anului şcolar, primii beneficiari ai acestui program vor pleca  în tabără, la mare. „Dacă în cursul anului trecut au fost aproape 1000 de copii, anul acesta sperăm să obţinem un număr mai mare de locuri . Disponilitatea din partea CJ Constanţa ar fi mult mai mare,  dar suntem limitaţi de capacitatea taberei de la  Năvodari. Anul acesta sperăm să trimitem  în jur de 1200 de copii” a spus  Horia Grama. Potrivit acestuia, la fel ca şi în anii anteriori, Inspectoratul Şcolar Judeţean,  conducerile unităţilor de învăţământ  precum şi reprezentanţii autorităţilor locale îşi vor aduce aportul în  alegerea acelor  copii  care îndeplinesc criteriile ce stau la baza selectării  acestora, pentru a merge în tabără, respectiv să aibă rezultate bune la învăţătură sau să provină din familii cu situaţie materială dificilă.

„În  general, ne îndreptăm către acei copii ai căror părinţi nu au posibilitatea să-i trimită în vreo tabără. Această selecţie şi aceste informaţii se află la şcoli,  dar vom lucra şi cu primăriile din localităţile din care provin copiii, deoarece şi ei au situaţia socială a fiecărei familii” a precizat preşedintele PSD Covasna, care, a menţionat că localităţile vizate pentru selecţia copiilor de şcoală sau de liceu sunt:  Sita Buzăului, Barcani, Întorsura Buzăului, Dobârlău, Hăghig, Vâlcele, Valea Mare, Zagon, Zăbala, Tg. Secuiesc, Breţcu şi Sf. Gheorghe.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail