În data de 02.06.2018 ACS Ciprian Sfântu Gheorghe va lua parte la concursul de înot pentru copii „GYEREKNAPI ÚSZÓVERSENY”, aflat la cea de a IV- a ediție, la Miercurea Ciuc.

 

Reprezentanții Clubului Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe (CSG) la această competiție sunt: – la feminin TUDOREL MAYA 2008, TĂNASE ALEXANDRA, GRIGORAȘ ANAMARIA, GÁLL TAMARA 2009, VÁNCSA FRUZSINA-ILKA, GHICAN TEODORA CLAUDIA, RUSANDU TIMEEA MARIA, PÁL KATA ZENKŐ 2010; – la masculin BECZE ZÉTÉNY BENEDEK, BALAZS DAVID 2004, NAGY KRISZTIAN 2007, KAKOULIDIS LEONIDAS 2010, TĂNASE DRAGOȘ 2011, KAKOULIDIS IASON 2012.

Antrenorul senior Ciprian Grosu a declarat:  „Văzând în campioana noastră Maria Raluca Artene un exemplu de viață, de sportivitate, demn de urmat, înotătorii de la grupa de copii, calcă pe urmele acesteia, plini de energie și emoții puternice. Sunt în așteptarea concursului de la Miercurea Ciuc, unde cu siguranță și aceștia își vor confirma valoarea și vor culege fructele muncii depuse, prin obținerea de locuri fruntase și medalii.

Sportul în general, înotul în special, este sănătate, ajutând la dezvoltarea fizică armonioasă la copiii, punând în mișcare întreaga musculatură a organismului, fără însă a pune presiune pe articulații, favorizează oxigenarea și stimulează activitatea cardiacă, indiferent de vârstă. De asemenea, contribuie la creșterea imunității, a rezistenței la efort, ajută la obținerea echilibrului psihic, îmbunătățește încrederea în sine și poate fi transformat dintr-o formă de divertisment, recreere într-un sport de performanță, ceea ce s-a întâmplat și în cazul Ralucăi Maria Artene.

Beneficiile înotului sunt enorme, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, astfel că vă

asteptăm să îmbrățișați această formă de recreere și/sau performanță la ACS Ciprian Sfântu Gheorghe”.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail