Asociaţia „Pro Adopt” din Sfântu Gheorghe organizează sâmbăta aceasta, la Câmpul Benedek, „Serbarea Copiilor Adoptaţi”.
Voluntarii „Pro Adopt” au pregătit pentru părinţii adoptivi şi copiii acestora activităţi tematice pentru suport de grup, origami, picturi faciale cu tema „Personaje din poveşti”, eliberare de baloane cu helir în cadrul activităţii „Curcubeul spre cer” şi multe alte activităţi de făcut în grup.
Pe lângă reuniunea dintre copiii adoptaţi, care are loc în fiecare an, această sărbătoare se doreşte a fi un bun prilej pentru părinţii care îşi doresc să adopte, însă nu au informaţiile necesare despre întregul proces, ori care doresc să se afle în preajma altor părinţi care au făcut acest pas. Voluntarii asociaţiei, majoritatea părinţi adoptivi, invită toate persoanele singure, sau familiile care doresc să afle mai multe despre ce înseamnă adopţia, într-un mediu nonformal, să participe sâmbăta aceasta la serbare. „Vin aici familii din aproape toată ţara, din judeţele unde au plecat copiii adoptaţi din Covasna, care împărtăşesc aceleaşi emoţii şi sentimente cu toţi ceilalţi părinţi împreună. Vrem să vină toate persoanele, familiile care nu sunt încă decise, care încă au temeri cu privire la adopţie. Să vină şi să vadă acolo adevărata frumusețe”, a spus unul dintre voluntarii asociaţiei „Pro Adopt”. La serbarea de anul trecut au participat peste 200 de copii, părinţi şi bunici,
Conform doamnei director a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna, Vass Maria, anul acesta numărul părinţilor care doresc să adopte un copil a crescut faţă de anul trecut, efectuându-se până la ora actuală 9 încredinţări în vederea adopţiilor, faţă de acelaşi număr de încredinţări în vederea adopţiilor care s-au făcut în total, în anul 2013.
Pe lângă acestea, în prima jumătate a acestui an DGASPC a eliberat 3 atestate pentru familiile care sunt apte să adopte un copil, urmând ca alte 4 să fie eliberate până la sfârşitul acestui an, finalizându-se două adopţii. „Familia primeşte atestatul, noi îl trimitem la Bucureşti, ei ajung în softul la nivel naţional, urmând ca softul acela să facă o potrivire teoretică în funcţie de solicitarea familiei. După aceea, dacă familia doreşte, se va începe potrivirea practică, după care se face încredinţarea în vederea adopţiei, iar după încredinţare, care durează trei luni, se face încuviinţarea, deci, definitivarea adopţiei”, a explicat doamna director Vass Maria. În acelaşi context, doamna director a menţionat că serbarea organizată de Asociaţia „Pro Adopt” este într-adevăr un bun prilej pentru ca părinţii nehotărâţi să primească informaţii de la persoane care au trecut deja prin tot procesul.
„În judeţul Covasna, serbarea Copiilor Adoptaţi” are o tradiţie de 9 ani şi are ca scop reunirea copiilor adoptaţi cât şi a părinţilor acestora într-un cadru familiar în care cei mici au parte de diverse activităţi, iar părinţii de suport de grup. Pe lângă acestea, se doreşte promovarea conceptului de adopţie în rândul tinerilor care nu pot concepe un copil pe cale naturală, susţinerea şi îndrumarea acestora în demersul lor de adopţie.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 iunie, la Câmpul Benedek (spre Valcele) , începând cu ora 10:00.
Maricela Dan