În continuarea proiectului „Copiii Covasnei vizitează Capitala României”, o nouă serie formată din 38 de elevi și cadre didactice din Valea Mare și Ozun vor face o excursie gratuită la Bucureşti, la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă. La invitaţia senatorului Marius Obreja, aceştia vor vizita Camera Deputaților, Senatul României, obiective cultural-turistice din București, dar și Cetatea Domnească din Târgoviște, unde vor servi și masa.
„Credem în continuare că o asemenea inițiativă trebuie continuată. De aceea am spijinit și deplasarea celor 50 de studenți de la Științe Politice și Administrative din cadrul Universităţii Babeș- Bolyai, deoarece aceasta poate și trebuie să deschidă noi orizonturi pentru tinerii noștri, având permanent în minte ideea că numai o cunoaștere reciprocă și un respect deosebit față de etnia celuilalt sunt atribute fără de care nu se poate clădi o conviețuire normală”, a declarat senatorul Marius Obreja, inițiatorul acțiunii.
În cele două serii anterioare, peste 170 de copii- români și maghiari- au acceptat invitațiile senatorului Marius Obreja și au vizitat Palatul Parlamentului și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.