. .

Asociaţia Identitate şi Dialog a organizat în perioada 18 – 24 iulie a.c. evenimentul intitulat Atelierele de comunicare pentru tineret „Identitate şi dialog” 2016, proiect finanţat de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Secretariatul General al Guvernului României.

O echipă de implementare a proiectului formată din patru membri şi voluntari din cadrul Asociaţiei Identitate şi Dialog (AID) au organizat activităţi de educaţie non-formală, ateliere şi conferinţe pe diverse teme legate de relaţiile interetnice, în localitatea Bicfalău, comuna Ozun din judetul Covasna.

„Având în vedere obiectivul general al proiectului, respectiv dezvoltarea și promovarea dialogului interetnic, a bunurilor multiculturale și a unei societăți bazate pe colaborare putem spune că proiectul nostru a fost un succes, reușind să arătăm participanților elementele fundamentale ale conviețuiriii interetnice, conviețuire care ar trebui să existe în toate comunitățile multiculturale și multietnice.” – a declarat  președintele AID, Alexandru Andriesei.

Potrivit acestuia, în cadrul evenimentului au fost prezentate teme precum “Interculturalitatea: principiu de dezvoltare sustenabilă a unei comunități multietnice”, subiect dezbătut de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Robert Gruman; „Relaţia dintre majoritate şi minoritate în  Tirolul de Sud”, temă dezbătută de Sergiu Constantin, cercetător în cadrul Academiei europene din Bolzano/Bolzen, EURAC; “Educație interculturală în sistemul școlar” prezentată de către Victor Sibianu, reprezentantul ISJ Covasna şi Cziprian Lorand, reprezentantul filialei Universității Babes Bolyai din Sfântu Gheorghe; și “Dicționar de prim ajutor, simularea comunicării în situațiile când este necesară acordarea primului ajutor”, temă prezentată de reprezentanţi ai ISU Covasna.

Evenimentul a implicat 30 de tineri din județele Bihor, Covasna, Harghita, București dar și din alte zone ale țării, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, care au luat parte la activităţile educative non-formale ale atelierelor şi la dezbaterile pe teme ce ţin de comunicare şi de promovarea dialogului intercultural.

Potrivit inițiatorilor, în urma participării la activităţile desfăşurate conform programului evenimentului, s-a observat o creştere a motivaţiei tinerilor participanți în ceea ce priveşte implicarea, pe viitor, în activităţi de promovare a dialogului şi a relaţiilor interetnice. Schimbul de idei, de bune practici şi de experienţe între participanţii din cadrul proiectului  a condus automat la creşterea gradului de conştientizare a beneficiilor aduse de comunicare, de promovarea dialogului interetnic și a bunei înțelegeri între membrii comunității. Totodată, potrivit președintelui AID, proiectul a reuşit să stimuleze şi să multiplice iniţiativele tinerilor participanţi în ceea ce priveşte dezvoltarea comunicării prin intermediul promovării dialogului interetnic.

„Putem spune că dialogul, atât între participanţii cât şi între aceştia şi lectorii prezenţi în  cadrul conferinţelor şi dezbaterilor din cadrul taberei, a fost unul continuu. Prin intermediul dialogului permanent am reuşit să combatem anumite prejudecăţi, să arătăm valoarea identităţiilor individuale şi totodată să demonstrăm că într-o lume din ce în ce mai diversă convieţuirea armonioasă şi dezvoltarea se poate realiza doar cunoscund pe cel alături de care trăieşti, construind împreună şi nu separat comunitatea în care dorim să locuim în viitor. Am reuşit să arătăm tinerilor beneficiile aduse de comunicare şi promovarea dialogului interetnic. Totodată, am arătat beneficiile induse de implicarea activă în viaţa comunităţilor locale din care fac parte. Majoritatea tinerilor participanţi la aceste ateliere au conştientizat beneficiile aduse de promovarea relaţiilor interetnice şi au învăţat să comunice mai eficient în interiorul şi în afara grupului lor.” – a explicat Alexandru Andriesei.

Proiectul implementat a avut ca obiectiv general dezvoltarea şi promovarea dialogului interetnic și a valorilor multiculturale şi morale, prin activităţi în care tinerii să interactioneze şi să colaboreze, iar inițiatorii speră să obțină o nouă finanțare de la Departamentul pentru Relații Interetnice, pentru cea de-a a doua tranșă a proiectului: „Pe termen mediu ar fi un proiect, am vrea să derulăm o cercetare, în urma căreia să obținem un ghid al relațiilor interetnice. (…) Probabil că se va materializa sub forma unei broșuri, pe care să o printăm cu ajutorul unei finanțări și pe care să o distribuim gratuit. (…) Pe termen scurt, încercăm ca până pe data de 5 august să depunem o cerere de finanțare. (…)Mulțumim Departamentului pentru Relaţii Interetnice, pentru finanţare şi pentru sprijinul acordat în pregătirea şi derularea proiectului. Totodată, ţinem să mulţumim Asociaţiei Hárit, Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Bihor, Asociaţiei de tineret Ecou pentru sprijinul acordat în organizarea şi implementarea proiectului.”

 

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail