Profitând de vremea blândă de toamnă, lucrările de renovare a străzilor continuă în tot orașul. Rețelele de apă și canalizare au fost înlocuite pe mai multe străzi, iluminatul public a fost modernizat, iar drumurile și trotuarele sunt în curs de modernizare și renovare.
Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe străzile Császár Bálint, Narciselor, Armata Română și în parcarea de lângă strada Liliacului. Pentru a facilita traficul auto, au fost asfaltate mai multe tronsoane în zone aglomerate ale orașului: la sensul giratoriu din fața gării, dar şi pe strada Lăcrămioarei, în fața magazinului Lidl.
Lucrările de modernizare vor fi finalizate în curând pe strada Rozelor, unde au fost înlocuite conductele de apă, gaz și canalizare, iar în subteran au fost amplasate căminele de scurgere și liniile electrice necesare pentru instalarea rețelei de canalizare pluvială. În prezent, se lucrează la amplasarea stratului de uzură.
Se lucrează şi la renovarea străzii Soarelui, unde se va înlocui rețeaua de canalizare, se vor monta noi guri de vizitare, iar la final se va asfalta strada și se vor amenaja trotuare.
Lucrările pe strada Táncsics Mihály sunt în plină desfășurare, Compania locală de Construcții Sepsi Út-Építő punând în prezent borduri noi, urmând ca strada să fie complet asfaltată.
Din cauza întârzierilor în procesul de achiziție publică, lucrările de modernizare a străzii Ciucului au avansat mai lent decât se aștepta, astfel că două benzi au fost asfaltate temporar pentru a facilita traficul intens. Lucrările vor continua în primăvară, când va fi amenajată şi o pistă pentru bicicliști.
www.sfantugheorghe.info