Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat continuarea a 10 proiecte din mai multe regiuni ale României, cu o contribuție din partea Uniunii Europene de aproximativ 800 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă, primit la adresa redacției noastre, investiţiile au în vedere lucrări de infrastructură începute între anii 2007 – 2013, ce vor putea fi finalizate în actuala perioadă de programare.

„Aceste proiecte reprezintă mai mult decât simple investiţii în infrastructură: folosite în mod eficient pot deveni catalizatori ai dezvoltării la nivel local, regional și național. De aceea este cu atât mai important ca fondurile Uniunii Europene să fie folosite în mod strategic și în concordanță cu prioritățile de investiții din România”, a precizat Corina Creţu.

Proiect pentru modernizarea sistemelor de apă în județul Covasna

Unul dintre proiectele aprobate de către comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, vizează lucrări în domeniul infrastructurii de apă în județul Covasna: „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”. Lucrările vor include realizarea infrastructurii şi a facilităţilor de tratare a apei uzate, cât şi îmbunătăţirea accesului la sistemele de alimentare cu apă potabilă.

„Această infrastructură va contribui la oferirea de servicii şi la un grad de acoperire în domeniul apei curente şi a celei uzate în conformitate cu directivele europene, în mod special cele legate de calitatea apei şi de tratarea apei uzate în mediul urban.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Printre cele zece proiecte aprobate se mai numără: Modernizarea infrastructurii şi sporirea vitezei de circulație maxime la 160 km/h pentru trenurile de călători, și la 120 km/h pentru trenurile de marfă pe tronsonul Sighişoara – Coşlariu, respectiv construcţia şoselei de centură a Braşovului pentru diminuarea traficului din municipiu; Trei proiecte de management al deşeurilor care vor contribui la reducerea dimensiunilor depozitelor de acest fel prin integrarea activităţilor de separare, colectare, transport, tratare, reciclare şi eliminare, avându-se în vedere închiderea sau reabilitarea depozitelor non-conforme cu standardele europene, potrivit angajamentelor privind mediul înconjurător asumate de România; dar și proiectul „WATMAN” care are ca obiectiv final protejarea populaţiei prin modernizarea infrastructurii de prevenire a inundaţiilor. Acesta din urmă ar urma să permită optimizarea securității și a eficienței infrastructurii lucrărilor hidrotehnice deja existente la nivel național, informatizarea sistemului de colectare a datelor provenite de la stațiile automate care vor fi montate la nivelul barajelor de importanță majoră, monitorizarea de la distanţă a modului în care se comportă construcțiile hidrotehnice, cât şi integrarea tuturor informațiilor la nivel electronic și comunicarea rapidă și în timp real între autoritățile responsabile.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail