Până în 10 octombrie (a.c.), se mai fac înscrieri la concursul de alergare montană „Sugas Trail Running”, organizat de Asociaţia „Covalpin”, în parteneriat cu Asociaţiile „Ecou” şi „Sepsi Bike”. 100 de persoane, din judeţ şi din ţară s-au înscris deja.
Evenimentul, aflat la prima ediţie, este organizat în 12-13 octombrie (a.c.), la Şugaş Băi, de Asociația Covalpin, în parteneriat cu Asociaţia „Ecou” şi cu Asociaţia „Sepsi Bike”.
„Competiţia este prima din judeţ, pe alergare montană, scopul fiind în primul rând promovarea alergării montane, dar şi promovarea acestei zone”, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Asociaţiei „Covalpin”, Andrei Poştoacă.
Traseul se va desfăşura pe drumuri forestiere, drumuri publice, poteci turistice marcate, poteci de munte nemarcate, semnalizate corespunzător de către organizatori şi va avea două lungimi: astfel traseul „Long” va avea aproximativ 22 km, și 1000 metri diferență de nivel pozitivă, iar traseul scurt va avea aproximativ 11 km și o diferență de nivel pozitivă de aproximativ 600 metri.
Potrivit reprezentantului Asociaţiei „Ecou”, Mădălin Guruianu, centrul logistic va fi la cabana Asociaţiei „Ecou”, de la Şugaş Băi.
Concursul se va desfăşura pe mai multe categorii de vârstă, astfel: open feminin: 18-29 ani, 30-39 ani, + 40 ani; iar la open masculin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani şi +50 ani. De asemenea, va fi organizată o cursă pentru copii, în acest caz, categoriile fiind următoarele: 4-6 ani; categoria 7-10 ani; categoria 11-14; categoria 15-18 ani.
Înscrierile se mai pot face până în 10 octombrie (a.c.).
Potrivit organizatorilor, până în prezent, s-au înscris aproximativ 100 de persoane, din judeţ şi din ţară.
Taxa de înscriere este 90 de lei. Participanţii vor primi numărul de concurs, tricoul oficial al concursului; gulyás secuiesc şi bere, oferite după concurs; materiale de nutriţie sportivă. De asemenea, vor avea intrare gratuită la Centrul de tratament și timp liber Șugaș Băi (saună, spa, fitness), vor putea campa gratuit în zonă şi vor participa la o tombolă cu premii surpriză.
La cursa copiilor înscrierile sunt gratuite.
Participanţii care termină cursa în timpul alocat vor primi medalie și diplomă.
De asemenea, se vor oferi şi premii în bani pentru toate categoriile, mai puţin copiilor.
Informaţii în legătură cu modalitatea de înscriere, regulamentul competiţiei şi alte detalii pot fi găsite accesând site-ul http://sugastrailrunning.blogspot.ro/.
Ana Alina Costache