Campania „Let’s do it – World Cleanup Day” se va desfăşura sâmbătă, 15 septembrie și în județul Covasna, înscrierile fiind încă deschise.

Coordonatorul local al evenimentului, Gruman Eva, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că mişcarea „Let’s do it!” a apărut  în 2008 în Estonia şi s-a extins în mai multe ţări,  iar la ediţia din acest an, care se va desfăşura pe plan mondial sub genericul „World Cleanup Day”, vor participa 150 de state din întreaga lume, care şi-au propus să mobilizeze 5% din populația lor în lupta pentru un mediu curat şi sănătos.

Evenimentul este organizat pentru a şasea oară în România,  iar cei care doresc să participa la „ofensiva” contra deşeurilor se pot înscrie pe platforma http://www.letsdoitromania.ro sau la coordonatorii locali.

La nivelul judeţului Covasna sunt implicate în această campanie peste 20 de instituții şi s-au înscris până acum aproape 1500 de voluntari, dar organizatorii se aşteaptă ca până sâmbătă acest număr să se dubleze.

Voluntarii din judeţul Covasna înscriși în programul  „Let’s do it, Romania!”  se vor întâlni pe  15 septembrie, la ora 9, în parcul central din Sfântu Gheorghe, după care vor pleca pe diverse trasee în vederea ecologizării acestora.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail