Primăria municipiului Braşov, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean (CJ) Covasna au purtat discuţii cu privire la accelerarea construcţiei Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Luni, 30 mai, reprezentanţii celor trei instituţii, împreună cu preşedintele UDMR Braşov, Kovács Attila, au susţinut o conferinţă presă pentru informarea opiniei publice.
. . George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, a afirmat că cei trei conducători de instituţii publice au convenit asupra faptului că „este vorba de o colaborare dintre judeţul Covasna şi Braşov care-şi propune ca obiectiv dezvoltarea unei infrastructuri care aduce beneficii ambelor judeţe. Plecând de la acest proiect comun, aeroportul, cred că trebuie să vedem care sunt lucrurile care vor iniţia şi alte colaborări în vederea generării unor proiecte de dezvoltare. Să trecem de la faza de bune intenţii şi să vedem ce avem de făcut concret în acest sens şi să identificăm şi alte proiecte. În şedinţa de joia trecută a Consiliului Local, am anunţat deja că am purtat discuţii cu domnul primar care a declarat că atât Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, cât şi CJ Covasna, sunt dispuşi să se implice financiar la construcţia aeroportului. Cei doi reprezentanţi ai autorităţilor din judeţul Covasna sunt prezenţi pentru a confirma, oficial, intenţia de a contribui financiar la acest proiect” – a spus primarul Braşovului.
În opinia primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, „sunt foarte puţine proiecte care întrunesc un consens politic. Unul dintre acestea, la nivel regional, care a obţinut un consens politic, respectiv etnic din partea Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe şi a CJ Covasna este proiectul aeroportului de la Ghimbav. Tocmai de aceea am decis să contribuim la finalizarea acestui proiect. Am convenit să alocăm din partea municipiului Sfântu Gheorghe până la 3 milioane de euro pentru încheierea proiectului. Aceşti bani pot fi transferaţi anul acesta sau la începutul anului viitor, cu condiţia ca din sumele venite de la Covasna să se finalizeze efectiv aeroportul şi acesta să fie pus în funcţiune. Apropierea de Braşov a însemnat de multe ori dezavantaje, mai ales din punct de vedere economic. Consider că din acest aeroport avem cu toţii de câştigat şi că realizarea acestuia depinde de noi, de cele două consilii judeţene, de primăriile celor două reşedinţe de judeţ, dar şi de CJ Harghita, dacă acesta doreşte să participe la asociere. Aeroportul nu reprezintă singurul interes comun, avem şi alte interese comune, cum ar fi autostrăzile, dar realizarea acestora nu depinde doar de câteva instituţii publice locale. Însă acest proiect depinde exclusiv de noi” – a explicat primarul Antal Árpád.
Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna, a spus: „Nu am venit pentru a spune cât de importantă este realizarea aeroportului, argumentele sunt arhicunoscute. Mă aflu aici pentru a vă spune: avem soluţii ca să fim alături şi să finalizăm acest proiect comun. CJ Covasna a votat cu unanimitate de voturi acordul de principiu cu privire la acordul de participare în acest proiect, împreună cu celelalte patru instituții administrative amintite. Avem bani în buget, şi am găsit şi soluţiile juridice pentru această asociere. Dl. primar Antal s-a referit la trei milioane de euro. Eu aş completa afirmația sa în felul următor: vorbim despre trei plus trei milioane euro, deoarece Consiliul Județean Covasna intenționează să sprijine cu o sumă similară realizarea proiectului, dar asta în condiţiile în care se va finaliza acest proiect. Suma se va aloca în două sau trei tranşe, depinde cum vor evolua lucrurile. Consider că în cel mult trei ani lucrările se pot finaliza, banii sunt la dispoziţia noastră, la fel există și decizia politică, respectiv soluția juridică în acest sens. Şi noi şi populaţia susţinem 100% acest proiect regional. De altfel, acesta nu este singurul proiect comun, mai colaborăm cu judeţul Braşov şi Harghita în cea ce priveşte câteva proiecte de reabilitare a drumurilor judeţene, respectiv interjudeţene. Împreună cu dl. primar Antal am cronometrat şi timpul în care se ajunge acum de la Sfântu Gheorghe la Ghimbav: în 30 de minute. Cea ce înseamnă că de la Sfântu Gheorghe ajungem mai rapid la aeroportul de la Braşov decât cei din Bucureşti la aeroportul lor. Argumentele în favoarea construcţiei sunt de notorietate, dar repet: spre deosebire de construirea autostrăzilor, construcţia aeroportului depinde şi de noi, de aceea, pe lângă cel al municipiului Sfântu Gheorghe, v-am adus acordul şi susţinerea judeţului Covasna” – a declarat preşedintele CJ Covasna.
Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a mai menţionat faptul că proiectul care vizează construirea Aeroportului Brașov-Ghimbav face parte din Planul de Mobilitate Urbană, în consecință beneficiază de aprobare și susținere din partea Guvernului, a BERD, respectiv a instituțiilor europene.
Consiliul Judeţean Covasna
Biroul de presă