În perioada 27-30 martie a avut loc, la Strasbourg, sesiunea de primăvară a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, în cadrul căreia s-a decis asupra realizării unui Raport privind salarizarea aleşilor locali, regionali şi ai funcţionarilor publici.

Pentru realizarea raportului au fost desemnaţi Campanari-Talabér Márta, primarul localităţii Várpalota din Ungaria şi Grüman Róbertet, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.

„Mă bucur că abordăm această temă şi la nivelul Consiliului Europei. Realizarea raportului va oferi o imagine mai amplă asupra sistemelor de salarizare di statele membre ale Consiliului Europei. Prima dezbatere privind acest raport va avea loc la conferința din 4 mai, organizată în Belgia” – a subliniat Campanari-Talabér Márta.

Legat de această desemnare, Grüman Róbert a declarat: „Este o temă foarte actuală şi în România salarizarea personalului care ocupă o funcţie de conducere şi a personalului din autorităţi publice, astfel raportul se va elabora în momentul potrivit. Cred că nu exagerăm când spunem că, în prezent, în România există un sistem de salarizare haotic. Pentru a putea face activitatea administraţiei publice  mai atractivă pentru specialişti, este nevoie de o grilă de salarizare clară, transparentă, previzibilă şi unitară.” Potrivit vicepreşedintelui CJ Covasna, raportul va oferi, de asemenea, posibilitatea de diseminare a exemplelor de bune practici, deoarece există ţări europene în care există deja o grilă de salarizare unitară pentru funcţionarii publici.

*** În 1994, Congresul Autorităţilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE) a fost înfiinţat în calitate de organ consultativ al Consiliului Europei, înlocuind Conferința autorităților locale și regionale din Europa. El are două camere, Camera Autorităților Locale și  Camera Regiunilor, și adună laolaltă 318 membri plini și 318 membri supleanți.

 

Biroul de presă al CJ  Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail