Ieri, liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu a prezentat public raportul de consilier local, la aproape patru ani de mandat.

Acesta a prezentat obiectivele realizate şi cele în curs de realizare. Cu această ocazie, Mădălin Guruianu a făcut şi un apel către tinerii care l-au ajutat în campania din 2008, prin care le-a cerut să fie, pe mai departe, alături de el, şi, tototadă, să  nu uite că, din calitatea sa de consilier local, a încercat să-şi îndeplinescă promisiunile pe care şi  le-a luat în faţa lor, cât a putut de bine. „Cu acest prilej, trebuie să le spun tinerilor  că nu trebuie să intre în PNL, ca să-l susţină pe Mădălin Guruianu”.

4 hotărâri, zeci de iniţiative

Printre cele mai importante realizări se numără cele 4 hotărâri majore de schimbare a situaţiei, pe care acesta le-a promovat în Consiliul Local: „Sfântu Gheorghe sprijină sportul”, „Bursele Sfântu Gheorghe”, Bursele Sportive Sfântu Gheorghe”, iar a patra după foarte multe discuţii şi dezbateri – „finanţare separată pentru proiectele multiculturale”. Pe lângă acestea, consilierul a mai avut  zeci de iniţiative.

„Am participat la şedinţe cu reprezentanţii Primăriei şi cu ceilalţi preşedinţi de Comisii pentru stabilirea unor strategii de promovare a zonei, dar şi de atragere a tinerilor care nu-şi mai doresc să se întoarcă în zonă, oferindu-le acestora perspective noi şi speranţe prin construirea de locuinţe, dar şi prin punerea bazelor pentru dezvoltarea unui oraş mai curat, mai civilizat, mai  ofertant pentru investitori. În acest sens au fost aprobate mai multe hotărâri de Consiliu Local pentru protecţia mediului, pentru protecţia animalelor, pentru refacerea clădirilor, pentru amenajarea pistelor de biciclişti şi a spaţiilor de joacă, sau a parcurilor, plus cele din programul “Hai acasă!”, sau cele prin care s-a încercat atragerea de investitori, dar mai ales cele de „schimbare la faţă a oraşului” – Parcul Central, Piaţa Mihai Viteazul, clădirea Poştei Vechi, zona Gării, zona Ciucului, drumurile, trotuarele şi locurile de parcare din oraş  etc.”, arată Mădălin Guruianu în raportul său.

La capitolul „proiecte în lucru”, se regăsesc: „mărirea bugetului oraşului prin emiterea unor obligaţiuni municipale cu maturitate pe termen lung şi mediu”, „înfiinţarea unui Comitet Consultativ al Tinerilor, care să dea avize pentru toate hotărârile Consiliului Local, luând în considerare impactul unei decizii asupra zonei pe termen lung”; „promovarea unui sistem de premii pentru angajatorii de tineri” şi „introducerea unui card „I love Saint George”, care să acorde facilităţi la transport, cazare, intrare la spectacole, muzee, biblioteci”.

Cei interesaţi pot vedea raportul de activitate complet pe blogul său: http://guruianu.blogspot.com/.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail