. .

Consilierul local Mădălin Guruianu a anunțat ieri, printr-un comunicat de presă, intenția de propune în următoarea ședință de Consiliu Local, ca în orașul nostru să nu se organizeze spectacolul de artificii care avea loc în fiecare sfârșit de an, iar banii destinați finanțării acestui spectacol să fie donați familiilor care au suferit de pe urma tragediei din Club Colectiv.  

„Ca probabil mulţi alţi oameni, am văzut pe internet ideea caricaturistului Costel Pătrășcan, prin care acesta le cerea autorităților publice din Brăila noastră natală, ca, în contextul accidentului din clubul Colectiv din București, unde zeci de persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu pornit de la niște artificii, să renunțe la focurile de artificii de la final de an, iar banii destinați acestor jocuri de artificii să fie donați victimelor și familiilor acestora. Am apreciat ideea, am preluat-o şi sunt convins că n-are să se supere dacă va fi pusă în practică şi-n alte oraşe din ţară. Aşadar, voi solicita în următoarea şedinţă de Consiliu Local, ca în Sfântu Gheorghe să nu se organizeze foc de artificii la acest final de an, banii urmând să ajungă la victimele şi familiile afectate în tragedia de la Colectiv. Sper să îi conving pe colegii mei consilieri de oportunitatea demersului.” – a declarat Mădălin Guruianu

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail