Pentru o comunicare mai eficientă între membrii Consiliului Județean Covasna, consilierul judeţean Cziprian Lorand, a venit cu o propunere inedită: tablete pentru fiecare consilier.

Propunerea lansată a venit pe fondul unor „deficienţe” de comunicare, acesta precizând că și colegii săi din Consiliul Local beneficiază de laptopuri, pentru a comunica mai uşor. Tot în acelaşi context, consilierul PNL a făcut referire la studenţii care se înscriu la Extensia Facultăţii Babes Bolyai din Sfântu Gheorghe, care, de asemenea, sunt recompensaţi cu câte o tabletă la începutul anului universitar.

„Stimate domnule preşedinte, (…) petiţia înaintată dă posibilitatea achiziţionării unor tablete pentru consilierii judeţeni, în vederea unei comunicări mai eficiente. Chiar şi la nivelul Universităţii Babes Bolyai, studenţii care se înscriu primesc o asemenea tabletă. Nemaivorbind de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, în care consilierii beneficiază de laptopuri”, a spus consilierul Judeţean, Cziprian Lorand.

Ca răspuns la „petiţia” consilierului, preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor a explicat că această rugăminte venită din partea colegului său s-ar putea materializa cel mai probabil la începutul anului viitor, din cauză că anul acesta este deja la jumătate, şi bugetul a fost împărţit acolo unde a fost nevoie: „E o propunere pozitivă, singura problemă este că suntem deja la jumătatea anului cu bugetul votat. Ceea ce pot să vă promit este că,  dacă găsim o soluţie la rectificarea bugetului, atunci o să ne apucăm concret şi dacă nu o să găsim acum o soluţie, atunci la începutul anului viitor. Dar ne străduim să găsim anul acesta o posibilitate” a menționat  președintele CJ Covasna, Tamas Sandor.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail