Timpul începe să se măsoare în zboruri, destinaţii ca Las Vegas, Miami sau Hong Kong devin doar alte puncte pe harta curselor iar ştirile internaţionale de la televizor capătă o cu totul altă însemnătate după ce zilnic interacţionezi cu oameni din alte locuri, mărturiseşte Ana G., 30 de ani, absolventă a Facultăţii de Sociologie din Bucureşti, care a lucrat timp de doi ani ca însoţitoare de bord la o companie aeriană din Golf.
“Odată recrutată şi ajunsă în Doha (Qatar) am intrat într-o sesiune de traininguri de două luni. Şase zile pe săptămână, timp de 8-9 ore pe zi, am făcut traininguri. După ce se încheie formalităţile de zbor şi se iau toate avizele şi atestatele, am început să zbor iar din momentul acela totul devine rutină”, spune fosta însoţitoare de bord, care s-a întors în ţară după ce a ajuns în oraşe ca Tokyo, Las Vegas, New York, Melbourne, Johannesburg, Beijing, Miami, Bangkok, Jakarta sau Moscova. În total, în cei doi ani de zile cât a lucrat ca însoţitoare de bord, a văzut oraşe din 47 de ţări din Africa, Australia, America de Nord, Asia şi Europa.
“Singurul continent pe care nu l-am văzut este America de Sud. Am o hartă, unde am punctat toate destinaţiile în care am fost. Spre America de Sud sunt zboruri foarte grele, foarte lungi”, precizează ea.
Fosta însoţitoare de bord subliniază că este un sentiment aparte de libertate să ştii că poţi pune puncte pe hartă şi este suficient să conturezi un plan pentru a ajunge acolo. “Nu ai îngrădiri legate de transport, datorită facilităţilor oferite de companie. Nu ai îngrădiri financiare pentru ca salariul îţi permite acest lux oricând îl doreşti. Şi este minunat să simţi cum poţi să îţi desenezi propria hartă, spune ea.
Salariile atractive dar şi posibilitatea de a călători în toată lumea îi determină pe români să aplice pentru un job în cadrul transportatorilor aerieni străini.
În ultimii patru ani, companiile aeriene arabe s-au orientat şi spre piaţa locală pentru a face recrutări. Cei mai mulţi angajaţi români, 688 de persoane (din care 534 fac parte din echipajul de bord -însoţitori de bord şi piloţi) , îi are compania aeriană Emirates, cu venituri de circa 20 miliarde de dolari anual.
La începutul acestui an companiile aeriene Etihad Airways şi Qatar Airways, cu 15 milioane de pasageri la nivel internaţional, au organizat un proces de recrutare în România.
Dacă în România salariul unei însoţitoare de bord începe de la 1.500 de lei (340 de euro), în străinătate depăşeşte 1.000 de euro net pe lună.
“Salariul începea de la 1.300 de euro pe lună net şi puteam ajunge la 2.000 de euro în funcţie de numărul de ore zburate”, spune ea.
Deşi compania aeriană suporta toate costurile cu cazarea în Doha şi utilităţile, fosta însoţitoare de bord precizează că viaţa în oraşul arab este scumpă. “Viaţa este extrem de scumpă în Doha. Deşi ai apartamentul asigurat de companie, singura grijă fiind ce mănânci, nu poţi să pui deoparte cât ţi-ai propus. Dacă vrei să ieşi în oraş totul este foarte scump, alimentele sunt şi de trei ori mai scumpe ca în România”, subliniază ea.
Există şi câteva reguli pe care însoţitorii de bord trebuie să le respecte: 12 ore obligatoriu de stat în casă înaintea fiecărui zbor, o anumită oră de venit acasă în fiecare noapte, clădiri separate pentru fete şi băieţi, restricţii în privinţa relaţiilor între angajaţi.
Chiar şi aşa, jobul de însoţitor de bord rămâne unul atractiv pentru cei care doresc să vadă toată lumea.
“Oamenii care sunt pasionaţi de călătorii pot face acest job, altfel este o corvoadă. Când postezi poze pe Facebook pare frumos, toată lumea vede că ai aterizat în Maldive sau Seychelles, dar între timp am mai fost de două ori în India şi Pakistan, unde au fost atentate. În ţările cu risc crescut nu ai voie să ieşi din hotel”, spune Ana.
Un insoţitor de bord are cel puţin 12 zboruri pe lună, din care îşi poate alege doar trei sau cinci destinaţii spre care vrea să zboare, potrivit ei.
“Singurul aspect care rupe rutina este că îţi poţi alege să zbori în câteva destinaţii în care vrei. Dintr-o lună normală cam 22-25 de zile eşti plecat(…) .Cele mai frumoase destinaţii spre care am zburat…. mi-a plăcut tot. Toată lumea mă întreabă de când am ajuns ce mi-a plăcut cel mai mult. Iubesc Chicago, am fost la New York şi nu am rămas neaparat impresionată. Mi-a plăcut China, am avut ocazia să merg la Marele Zid chinezesc, a fost în top trei experienţe”, a precizat ea.
Marele dezavantaj cu care vine acest job, potrivit ei, este că nu îţi poţi clădi o viaţă socială, “toate relaţiile sunt superficiale şi conjuncturale, puţine pot fi aprofundate. Dezrădăcinarea este cel mai mare minus. (…) Este greu să fii singur atât de departe de casă, să faci multe compromisuri în viaţa ta socială din cauza lipsei de timp. Să mergi în sute de locuri frumoase şi totuşi să te simţi singur. Cu toate astea, aş recomanda oricui are puţin curaj să încerce să facă această meserie”. Printre provocările cu care se confruntă însoţitorii de bord sunt cele în relaţia cu pasagerii, “experienţele urâte sunt pe de o parte date de zilele urâte pe care ţi le provoacă dorul de casă şi distanţa faţă de tot ce îţi este drag, iar pe de altă parte unii pasageri care pot da o notă negativă zborului tău. De exemplu, sunt oameni care devin foarte vocali dacă nu primesc varianta de meniu pe care o doresc”.
Înveţi multe lucruri despre diferenţa de cultură, despre ţările din lumea a treia, călătoreşti atât de mult încât ajungi să dai o altă interpretare ştirilor de la TV, spune ea.
“Ce am învăţat? Pot spune fără dubiu că cel mai mare beneficiu al acestei experienţe a fost maturizarea în ceea ce priveşte înţelegerea diferenţelor dintre culturi”.
În ce constă procesul de recrutare?
Companiile aeriene din Golf caută periodic însoţitori de bord din România, postând anunţuri pe propriul lor site.
“Contează mult empatia cu cel care recrutează. Selecţia se face în funcţie de cât de multă stăpânire de sine ai, este un element edificator în acest job. Probabil că există un profil pe care îl caută dar nu l-aş putea prezenta”.
Ea mărturiseşte că nu s-a gândit niciodată la acest job ca la unul potenţial, “nu mi s-a părut că întrunesc condiţiile. „Trebuie să ai câteva caracteristici, de exemplu să fii înalt. De când eram în facultate şi am început să lucrez îmi strângeam bani pentru călătorii. Era un “must” pentru mine să fac măcar o vacanţă în străinătate, altfel este ca şi cum stai într-un pătrăţel şi nu înţelegi ce se întâmplă în afara graniţelor, ceea ce mi se pare neevolutiv. Oportunitatea de-a mă angaja la o companie aeriană a venit într-un moment necăutat. Stăteam la o bere cu un prieten şi povesteam ce am face noi dacă nu ne-am ocupa de activitatea din prezent. El voia o afacere cu biciclete şi asta a făcut iar eu i-am zis că trebuie să fie ceva legat de călătorii iar după două zile mi-a trimis un link cu anunţul de recrutare al companiei aeriene, tot el s-a ţinut de capul meu să merg la interviu. Nu am fost convinsă că vreau să fac asta până în ultimul moment. A fost un gest oarecum impulsiv”.
www.zf.ro
