Între 30 mai – 1 iunie 2014 s-a desfăşurat la Sibiu Conferinţa ştiinţifică internaţională cu titlul Comunicare şi educaţie transdisciplinară, ediţia a III-a, organizată de Departamentul de Drept Privat şi Ştiinţe ale Educaţiei /Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu /, în colaborare cu Academia Internaţională de Ştiinţe SanMarino (AIS).

     Comitetul de organizare local, format din: Lect.univ.dr. Sara Konnerth, Conf.univ.dr. Lucia Mara, Conf.univ.dr. Diana Mihăescu (ULB) şi Dr. Cristina Maria Tanc (AIS) s-a străduit să asigure toate condiţiile necesare acestui important eveniment ştiinţific.

     Din Comitetul Ştiinţific Internaţional au făcut parte: Prof.univ.dr. Vĕra Barandovská-Frank (Univ. Paderborn Germania), Prof.univ.dr. Carmen-Sonia Duşe (ULB Sibiu), Prof.on.dr. Reinhard Fößmeier (AIS-San Marino), Prof.univ.dr. Alexandru Hudiţean (ULB Sibiu), Prof.univ.dr. Günter Lobin (Univ. Paderborn Germania), Prof.univ.dr. Liviu Mihăescu (ULB Sibiu), Prof.univ.dr. Carlo Minnaja (Univ. Padova Italia), Prof.univ.dr. Fabrizio Angelo Pennacchietti (Univ.Torino Italia), Prof.univ.dr. Hans-Dietrich Quednau (TU München-Freising Germania). Printre oaspeţii de onoare s-au numărat: Prof.univ.dr. Apostol Gelu Constantin (ASE Bucureşti), Prof.univ.dr. Cosma Mircea (Univ. Alma Mater Sibiu), Prof.univ.dr.h.c. Christoph Klein, episcop emerit al Bisericii Evanghelice C.A. din România, Prof.univ.dr. Hans Klein, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, Prof.on.dr. Walter Gebhardt, Asociaţia Bavaria-Romania.

     Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în două secţiuni: Secţiunea internaţională şi Secţiunea română. Au susţinut prelegeri diverşi specialişti şi cadre universitare renumite. Discuţiile pe marginea lucrărilor prezentate au fost deosebit de interesante şi incitante, iar atmosfera a fost cu adevărat destinsă. Limbile de lucru au fost: limba română şi esperanto. Printre invitaţi s-a numărat şi autorul acestui articol informativ, Mihai Trifoi, în calitate de membru în Colectivul Ştiinţific Internaţional al AIS San Marino, dar şi în calitate de coautor al prelegerii „Indicaţii pentru scrierea unei lucrări de diplomă” de Prof.univ.dr. Alicjia Lewanderska-Quednau (Germania), şi al cărţii „Căi spre perfecţionare”, care a apărut recent la Editura „FLAMO” din Torun, Polonia.

     Toate prelegerile prezentate au fost publicate în cartea conferinţei „Comunicare şi educaţie transdiciplinară”, 241 pagini, editată la Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

     În cadrul întâlnirii s-a desfăşurat şi o excursie la Albota, o localitate foarte pitorească, situată sub munţii Făgăraş, la 55 km de Sibiu, în drumul DN1 spre Braşov, la 4 km după satul Arpaşu de Sus. Complexul turistic şi Păstrăvăria atrag mulţi turişti din ţară şi de peste hotare. În programul acestui punct turistic sunt înscrise: pescuit, călărie, drumeţii, saună, jacuzzi, piscină, săli training. Complexul turistic mai include: o pensiune cu 40 de camere amenajate în stil rustic-modern, cu baie proprie, TV. Telefon, internet şi încălzire centrală; un restaurant cu terasă, unde se pot servi mâncăruri bazate pe produse tradiţionale, fabricate în atelierele proprii. Doritorii pot face o plimbare cu trăsura, cu ATV-ul ori călare, admirând astfel frumuseţile munţilor Făgăraş sau pot practica pescuitul în lacul amenajat sau în apele limpezi ale pârâului Arpăşel. De asemenea, complexul dispune de săli de conferinţă, dotate cu ecran de protecţie, videoproiector şi flipchart. Valea Arpăşelului cu Căldarea şi Rezervaţia Naturală, înconjurată în stânga de vârful Albota şi în dreapta de Buteanu (2507 m) este un alt loc de atracţie pentru turişti. Toate aceste informaţii sunt incluse în pliantele informative, iar noi le redăm nu cu scopul de a face reclamă acestui Complex turistic, ci fiindcă ne-am documentat la faţa locului şi am rămas surprinşi de ceea ce poate face un întreprinzător inteligent şi priceput pentru a pune în valoare frumuseţile locului, întrucât acest complex are şi o microhidrocentrală proprie, astfel că a devenit independent din punct de vedere energetic. Poate îi urmează şi alţii exemplul…

     În programul excursiei mai figurau două obiective: vizitarea unui vechi castel şi a unei mânăstiri, două puncte turistice deosebit de interesante în zonă, asupra cărora însă nu vom mai stărui aici.

     Întâlnirea noastră s-a încheiat cu o cină festivă, în timpul căreia participanţii au avut ocazia de a se cunoaşte mai bine şi de a discuta deschis despre modalităţi de îmbunătăţire a activităţii şi colaborării cu Academia Internaţională a Ştiinţelor (AIS) San Marino.

     Ca participant activ la această Conferinţă ştiinţifică internaţională, nu pot decât să remarc rolul pozitiv al limbii esperanto în relaţiile de colaborare între universităţi din ţări diferite şi rolul ei în promovarea ştiinţei şi culturii. Totodată doresc să aduc mulţumiri organizatorilor şi să-i felicit pentru buna organizare.

                                                                                                                Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail