Centrul European de Studii Covasna- Harghita (CESCH) organizează mâine, 30 august, la Sfântu Gheorghe, o conferință în cadrul căruia vor fi prezentate noi contribuții documentare privind consecințele Dictatului de la Viena asupra românilor din sud-estul Transilvaniei.
Conferința, susținută de dr. Ioan Lăcătușu și prof. Vasile Stancu este menită să marcheze împlinirea a 76 de ani de la adoptarea Dictatului de la Viena și va avea loc de la ora 18,oo, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.
Reprezentantul Centrului European de Studii Covasna – Harghita, arhivistul Ioan Lăcătușu, a declarat că evenimentul are ca scop prezentareaa noi contribuții documentare identificate în fondurile arhivistice deținute de parohiile ortodoxe, în legătură cu semnarea Dictatului din data de 30 august 1940 și consecințele sale asupra populației românești din zonă.
„Există asemenea manifestări organizate în mai multe locuri din țară, în data de 30 august, la care suntem și noi invitați, inclusiv la Cluj-Napoca, unde are loc Conferința Națională a Românilor Persecutați, Refugiați, Expulzați sau Deportați din motive etnice. Noi am hotărât să rămânem la Sfântu Gheorghe și să prezentăm, într-o conferință, noile contribuții documentare privind consecințele Dictatului de la Viena asupra românilor din localitățile fostelor județe Treiscaune, Ciuc și Odorhei.
Ca și cercetător, nu este o misiune foarte plăcută să lecturezi asemenea mărturii documentare, aceasta deoarece, nu poți rămâne, sufletește, distant față de drama trăită atunci. Noi facem aceste cercetări, nu pentru a irita sau pentru a deteriora climatul de conviețuire interetnică, ci, dimpotrivă, pentru a cunoaște adevărul, pentru că numai cunoscând ceea ce s-a întâmplat atunci, putem înțelege, cea ce a urmat în anii următori, și, de multe ori, ceea ce se întâmplă astăzi (…). In fond, pe cine supărăm dacă spunem adevărul despre dramele cu totul și cu totul deosebite trăite atunci de mii de români? Iată că prin cercetarea documentelor, aflăm, an de an, elemente noi, inclusiv informații care ne dau speranță, căci și în acele momente tragice au fost oameni de omenie, echilibrați, generoși, care în situații deosebite, au riscat și au ajutat pe cei aflați în nevoință (…). Repet, organizăm această conferință, din dorința de a prezenta noile contribuții documentare, în mod profesionist, echilibrat, așezat, documentat, și în același timp, cu speranța că odată cunoscute, aceste lucruri nu se vor mai întâmpla niciodată.” – a declarat dr. Ioan Lăcătușu.
În data de 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena impus de marile puteri fasciste, Germania și Italia, zona de nord-vest a Transilvaniei a fost cedată Ungariei.
. . Ana Alina Costache