Zilele acestea, stațiunea Covasna este gazda unei noi ediții a conferinței internaționale a clusterelor.

Conferința, aflată la cea de-a V-a ediție, este organizată de Asociația Clusterelor din România, Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru „Transylvania”, Asociația Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), Primăria Covasna, Centrul de Transfer Tehnologic (CENTI) Cluj Napoca și Rețeaua Enterprise Europe Network (EEN).

Vicepreședintele Asociației Clusterelor din România și președintele Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru „Transylvania”, Vajda Lajos, a declarat că evenimentul se va desfășura în cadrul Zilelor orașului Covasna, în zilele de 4 și 5 septembrie (a.c.) și că, spre deosebire de edițiile din anii precedenți, ediția actuală se va desfășura la  Hotelul „Montana” din localitate (situat în  strada Toth nr. 23).

Conferința va aduce laolaltă persoane cu putere de decizie în politica de clustere, autorități publice, instituții, asociații, universități, institute de cercetare, antreprenori și membrii ai clusterelor și va cuprinde mai multe sesiuni de dezbateri.

Potrivit vicepreședintelui Asociației Clusterelor din România și președintelui Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru „Transylvania”, Vajda Lajos, la eveniment au anunțat fost invitate și persoane din Polonia, Bulgaria și Ungaria. Până în prezent, au confirmatși-au anunțat prezența aproximativ 50 de participanți, din țară.

Persoanele interesate de această conferință pot să își anunțe și astăzi intenția de participare prin email la adresa [email protected].

Agenda conferinței, teme de discuție

 Conform programului anunțat, evenimentul debutează astăzi, iar în deschiderea acestuia vor vorbi:  Daniel Coșniță – președintele Asociației Clusterelor din România, primarul orașului Covasna – Thiesz Janos, Marius Andra – director –Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, Direcția Turism și Vajda Lajos, președintele Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru „Transylvania”.

Prima sesiune – intitulată ”Clustere, domenii economice, rețele de clustere sectoriale” –se va derula în intervalul orar 14.30 – 15.00 și va cuprinde discuții, pe domenii de activitate precum: agricultură și industria alimentară, energii regenerabile, prelucrarea lemnului și producția de mobilă, IT, textile, industrii creative, turism și balneoturism, construcții – în vederea identificării problemelor comune, soluțiilor, oportunităților de cooperare.

În cadrul sesiunii a doua, ce va avea loc între orele 15.00 – 16.00, se va discuta despre oportunități și soluții pentru clustere. Potrivit informațiilor oferite de organizatori, în cadrul acestei sesiuni va lua cuvântul directorul Direcției de Politici Industriale din cadrul Ministerului Economiei Comerțului și Turismului – Mariana Voicu, după care Lect. Dr. Costin Lianu va susține o prezentare cu tema: „Clustere, comunități de practică ideale pentru specializările inteligente. Solțuții pentru clusterele din România. Directorul Centrului de Transfer Tehnologic (CENTI) din Cluj – Napoca, Simona Bârsan, va vorbi apoi despre serviciile de business și inovare pentru clustere, oferite de Rețeaua Enterprise Europe Network în perioada 2015 -2020, după care președintele Asociației Clusterelor din România, Daniel Coșniță și responsabilul pentru punctul de contact cu rețeaua Enterprise Europe Network (EEN), Flaviu Iorgulescu,vor vorbi despre instrumente financiare și non financiare în sprijinul inovării și al internaționalizării în clustere. Va urma apoi o pauză de cafea, după care, la ora 16.30 va începe sesiunea a treia va avea ca temă cooperarea clusterelor. Conform programului anunțat, în cadrul acestei sesiuni, președintele Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru „Transylvania”, Vajda Lajos și directorul clusterului de Energii Sustenabile din România (ROSENC – Romanian Sustainable Energy Cluster), Vlad Stanciu, vor susține prezentări pe tema cooperării regionale; președintele Clusterului Regional al Lemnului „PRO WOOD,”Bagoly Miklós-Levente și președinta Clusterului „Transylvania Textile & Fashion”, Gászpor Éva, vor vorbi despre cooperarea trans-sectorială. Se va vorbi, apoi, despre rețele de clustere internaționale – subsecțiune în cadrul căreia va fi prezentat proiectul „START Furnitu-RE Manufacturing”, iarChristina Leucuța,senior Consultant la Asociația Clusterelor din România (CLUSTERO),  va vorbi despre internaționalizarea clusterelor și mega-tendințe globale.

Mâine, 5 septembrie, se va derula, între orele 10.00 – 12.00, sesiunea a a IV-a de discuții din  cadrul conferinței, sesiune ce va avea ca temă „Clusterele și criteriilede recunoaștere”. Tot atunci va avea loc și Adunarea Generală a Asociației Clusterelor din România.

Degustare de preparate tradiționale la ceaun

Programul zilei de mâine, 5 septembrie, cuprinde – între orele 12.00 și 16.00- vizitarea expozanților din cadrul evenimentului gastronomic ”Festivalul preparatelor la ceaun” și degustarea preparatelor pregătite de aceștia a precizat vicepreședintele Asociației Clusterelor din România și președintele Consorțiului Clusterelor din Regiunea Centru „Transylvania”, Vajda Lajos.

„Festivalul preparatelor la ceaun” se va desfășura în cadrul Zilelor orașului Covasna, printre organizatori numărându-se Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), Consiliul Județean Covasna, Primăria Covasna, Ordinul Cavaleresc Gastronomic „Transylvania” și Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi Restaurante Sfântu Gheorghe (SVESZ) și are ca scop promovarea gastronomiei locale și a turismului.

. .

La eveniment au anunțat participarea concurenți din zonă, dar și din orașele înfrățite din Ungaria.Echipele, formate din maxim patru persoane, vor trebui să pregătească un meniu pentru aproximativ 30 de persoane compus din mâncăruri la ceaun. Gustul preparatelor va fi foarte important, însă va conta şi dacă vor fi folosite produse tradiţionale.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail