Clusterul regional al lemnului Pro Wood din Sf. Gheorghe organizează astăzi, la Incubatorul de afaceri din Sfântu Gheorghe, o conferință la care vor participa, pe lângă „actori” importanți ai industriei lemnului şi reprezentanți ai autorităților locale și județene
Potrivit reprezentanţilor ASIMCOV, în cadrul acestei întâlniri se va vorbi şi despre târgul EXPOWOOD, Târgul Internațional de industria lemnului și exploatări forestiere care va avea loc în perioada 28-31 mai 2014, în Sala Roman din Brașov. Organizatorul și fondatorul evenimentului este editura revistei INTARZIA&CASTOR, prin firma Imageline din Odorheiu Secuiesc.
„ Ediția a XIV-a EXPOWOOD se va desfășura sub motto-ul ,,ADAUGĂ VALOARE” și va avea ca imagine un trenuleț din lemn care transportă produse prelucrate și un vagon cu bușteni desprins rămânând pe loc. Prin aceasta, noi, organizatorii dorim să evidențiem importanța prelucrării lemnului în țară, să dăm plusvaloare aurului verde de care beneficiem și să nu-l exportăm sub formă de bușteni. Pe această temă, pe perioada târgului, vom organiza o serie de forumuri, prezentări și conferințe de specialitate care să ofere soluții de prelucrare, investiție, optimizare și modalități de creare plusvaloare” se arată într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră.
M.D.C.