Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna îşi manifestă, în continuare, îngrijorarea faţă de  de situația salariaților concediați din cadrul S.C. Sind Tour Trading SRL – Hotel Montana,  din lunile decembrie 2013  și ianuarie 2014.

Liderul de sindicat, Vasile Neagovici a declarat că,  în cursul zilei de ieri conducerea Sindicatului Sanitas Covasna a lansat din nou o invitație la redeschiderea dialogului între cele două părți, dialog menit să rezolve solicitările sindicaliştilor  în sensul reangajării salariaților concediați abuziv în lunile decembrie și ianuarie. “Concedierile au fost, considerăm noi, unele ilegale, angajatorul neţinând  cont de niciun aspect social față de acești oameni care au muncit și au fidelizat un mare număr de turiști. Pânâ în prezent, nici proprietarul și nici administratorul acestui complex hotelier nu au dat curs solicitărilor noastre. În situația în care cererea noastră adresată administratorului firmei de reluare a unui dialog social corect nu se va materializa în zilele următoare, acțiunile noastre se vor radicaliza, începând din data de 25.03.2014, adică în fiecare zi de marți între orele 13.00 – 15.00,  iar numărul participanților la protest va crește până la aproximativ 100 de membri ai Sindicatului Sanitas Covasna” a menţionat Vasile Neagovici.

Acesta a declarat, totodată,  că “dezavuează  în mod categoric strategiile conduceri Hotelului Montana, din prezent, adică ale directorului economico-financiar, care angajează alți salariați printr-o firmă, agent de muncă temporar, transmințându-le celor care au ieșit în stradă că nu vor fi reangajați datorită participărilor la acțiunile de protest, toate aceste acțiuni sfidând legea, respectul  față de cei care au adus profit ani de zile la rând, și nu unul mic,  și chiar bunul simț”.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail