Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna consideră că UDMR a trădat cauza autonomiei „Ţinutului Secuiesc”, afirmând că dovada o reprezintă pasivitatea de care au dat dovadă parlamentarii Uniunii în timpul şedinţei de marţi a Senatului când a fost respins proiectul de autonomie.

Liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef a afirmat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectul a fost respins de Senat fără nici un fel de dezbatere, lucru de neconceput într-o ţară democratică, iar revoltător este faptul că senatorii UDMR care s-au aflat în sală nu au avut nici o reacţie, jucând doar rolul de „observatori”.

Kulcsar a mai spus că UDMR vorbeşte de autonomie doar în Secuime şi în timpul campaniilor electorale, dar nu are curajul să abordeze acest subiect şi la Bucureşti.

„Cel mai mult sunt revoltat de faptul că la şedinţă au participat cinci senatori UDMR, se pare că ceilalţi patru au avut probleme mai importante de rezolvat, şi care au fost doar observatori tăcuţi. (…) Acest lucru reprezintă o trădare şi nu avem nevoie de astfel de oameni să ne reprezinte în Parlament”, a spus Kulcsar.

Acesta a mai adăugat că autonomia este principalul motiv pentru care PCM va participa la alegerile generale şi va încerca să intre în viitorul Parlament al ţării.

„Primul lucru pe care l-aş face în Parlament ar fi să vorbesc în limba maghiară, pentru că este dreptul meu, apoi aş cere autonomie pentru Ţinutul Secuiesc şi recunoaşterea limbii maghiare ca limbă oficială în Secuime, ceea ce UDMR nu a făcut”, a conchis acesta.

Senatul a respins marţi proiectul legislativ privind „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc” iniţiat în anul 2005 de senatorii UDMR Sogor Csaba şi Becsek-Garda Dezso. Proiectul a obţinut 54 de voturi împotrivă, cinci pentru şi două abţineri, Senatul fiind forul decizional.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail