Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna consideră necesară modificarea şi completarea cadrului legislativ pentru ca persoanele care activează în serviciile voluntare de intervenţie în cazuri de urgenţă să poată fi remunerate şi să poată activa în aceste structuri şi după împlinirea vârstei de 55 de ani.

Comandantul ISU Covasna, col. Gyorgy Alfons, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că în alte state europene, cum ar fi Germania, spre exemplu, pompierii voluntari sunt pontaţi la locul lor de muncă pentru orele în care participă la intervenţii, câtă vreme în ţara noastră acest lucru nu este reglementat, fiind lăsat la latitudinea angajatorilor. Gyorgy Alfons a menţionat că din acest motiv mulţi dintre pompierii voluntari nu pot participa la intervenţii dacă acestea survin în timpul programului lor de lucru.

. .

„Noi susţinem necesitatea ca personalul voluntar care participă la intervenţii să fie plătit de agenţii economici sau de instituţiile la care lucrează, aşa cum e în Germania, de pildă. (…) În momentul de faţă acest lucru depinde de patron, cine doreşte şi înţelege le pontează orele, dar majoritatea nu, nu toţi patronii sunt de acord ca angajaţii lor să lipsească de la serviciu, iar din acest motiv mulţi dintre voluntari renunţă. (…) Aşa că pe hârtie, ca cifre, stăm bine din punctul de vedere al voluntarilor, dar în realitate nu, doar 50% dintre ei sunt prezenţi la intervenţii, de regulă cei care sunt angajaţi în administraţie, la primării”, a declarat Gyorgy Alfons.

Comandatul ISU Covasna a mai spus că susţine, de asemenea, necesitatea modificării cadrului legislativ, astfel încât voluntariatul în cazurile de urgenţă să nu fie limitat la o anumită vârstă, menţionând că în prezent contractul de voluntariat încetează de drept la împlinirea vârstei de 55 de ani. Printre argumentele aduse se numără şi faptul că populaţia din mediul rural este îmbătrânită, majoritatea tinerilor lucrează la oraş sau sunt plecaţi în străinătate, prin urmare nu pot fi cooptaţi în cadrul serviciilor voluntare.

În judeţul Covasna există 45 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă cu un efectiv de 1.485 de persoane. Acestea sunt subordonate consiliilor locale şi au fost dimensionate şi dotate în funcţie de numărul de locuinţe şi riscurile la care sunt expuse. Conducerea ISU Covasna a semnalat că fondurile alocate de autorităţile locale pentru achiziţionarea accesoriilor, carburanţilor, echipamentelor de protecţie şi repararea utilajelor de intervenţie sunt insuficiente şi nu acoperă alte cheltuieli, cum ar fi controlul medical anual pentru personalul voluntar ori asigurarea pentru caz de boală profesională, accident sau deces în timpul intervenţiei.

Din cele 45 de servicii voluntare, doar puţin peste jumătate au în dotare autospeciale, dintre care 20 sunt funcţionale, iar 6 nefuncţionale, 17 au motopompe pentru stingerea incendiilor, dintre care 7 sunt nefuncţionale, iar 24 au motopompe pentru evacuarea apei, dintre care una e nefuncţională.

Potrivit conducerii ISU, din 2008 şi până în 2014 serviciile de voluntari pentru situaţii de urgenţă din judeţul Covasna au intervenit în aproape 280 de cazuri, singure sau în cooperare cu alte structuri specializate.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail