Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înființarea Muzeului Căilor Ferate Române, în perioada 10 – 15 iunie 2014, Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER) organizează o serie de activități, printre care și trei concursuri educative, adresate copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar din țară. Este vorba despre competiția de desene cu tema Trenul viitorului”, adresată elevilor din ciclul primar și gimnazial; competiția de poezie, cu tema ”Calea ferată – izvor de inspirație” – adresată elevilor din ciclul gimnazial și competiția ”Ce știi despre lumea feroviară?”, adresată elevilor de liceu.

Cele trei concursuri inițiate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER) sunt incluse în cadrul proiectului cultural-educativ – social intitulat „Tezaur de istorie, cultură și Tehnică Feroviară. Muzeul Ceferiștilor, la 75 de ani de la inaugurare.”

Concursul de poezie Calea ferată – izvor de inspirație”  

La competiția de poezie  „Calea ferată – izvor de inspirație” -pot participa elevi din țară, organizați în două categorii: I. Ciclul primar (clasa a II-a – clasa a IV-a), II. ciclul gimnazial (clasa a V-a – clasa a VIII-a). „Scopul acestui concurs este de a dezvolta imaginația și vocabularul copiilor prin limbaj poetic și de a transmite cunoștințe prin muzicalitatea versurilor, promovându-se totodată utilizarea trenului ca mijloc de transport în comun (…) ” se arată în regulamentul concursului.

Cei care doresc să participe trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul CENAFER, www.cenafer.ro, secțiunea evenimente programate. Lucrările trebuie trimise numai în format electronic, cu mențiunea „Pentru concursul de poezie Calea ferată – izvor de inspirație”, până la data de 1 iunie 2014, împreună cu formularul de înscriere completat, pe adresa [email protected].

Potrivit organizatorilor, o condiție importantă pentru participarea la concurs și pentru validarea poeziilor este completarea tuturor datelor de contact solicitate în formularul de înscriere. Concursul este deschis tuturor elevilor ale căror poezii se depun prin instituția de învățământ sau prin dirigintele sau părintele/ tutorele legal.  Trebuie specificat că ”în orice moment, participarea la concurs a fiecărui concurent este condiționată de acordul părintelui/ tutorelui legal”. Fiecare elev va putea participa la concurs cu o singură poezie, trimisă în format digital (pdf), în limba română, fără imagini, formată din minim 2 strofe, maxim 5 strofe. Poeziile trebuie să respecte următoarele norme de redactare: Times New Roman, cu caractere de dimensiunea 12, cu diacritice. Fiecare poezie va fi însoțită de următoarele mențiuni: nume, prenume, clasa, școala, localitatea. Jurizarea se va face în perioada 2-8 iunie, de o comisie formată din trei profesori desemnați de Ministerul Educației Naționale, iar după stabilirea clasamentelor la fiecare categorie, câștigătorii vor fi contactați telefonic sau prin email, în data de 9 iunie. Se vor acorda diplome și premii pentru fiecare categorie de vârstă. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 iunie, în incinta Muzeului Căilor Ferate Române. La premiere, câștigătorii pot participa însoțiți de profesori sau părinți.

Concursul de desen Trenul viitorului”

Și concursul național de desen cu tema „Trenul viitorului” se adresează elevilor organizați în două categorii: categoria I: ciclul primar (clasa pregătitoare – clasa a IV-a); categoria II: ciclul gimnazial ( clasa a V-a – clasa a VIII-a). Cei care doresc să participe trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul CENAFER, www.cenafer.ro , secțiunea evenimente programate. Formularul și lucrările trebuie trimise (împreună), recomandat prin poștă, cu mențiunea: ”Pentru concursul de desen Trenul viitorului”, în ambalaje corespunzătoare dimensiunii A4, până la data de 1 iunie 2014, la adresa: România, 010753, București, Calea Griviței, nr. 193 B, sector 1.

 Fiecare elev poate participa la concurs cu o singură lucrare de desen, în format A4. În regulament se arată că pot fi utilizate toate tipurile de culori, dar nu și materiale adiționale (lucrări gen colaj). Se specifică și faptul că desenele îndoite, făcute sul sau care depășesc dimensiunile menționate nu vor fi admise în concurs. Fiecare desen va fi însoțit de următoarele date: Nume, prenume, clasa, școala, localitatea. Ca și în cazul concursului de poezie, și în acest caz, o condiție preliminară importantă a participării la concurs și a validării desenelor este completarea tuturor datelor de contact solicitate în formularul de înscriere. Concursul este deschis tuturor elevilor ale căror poezii se depun prin instituția de învățământ sau prin dirigintele sau părintele/ tutorele legal. În regulament se arată că ”în orice moment, participarea la concurs a fiecărui concurent este condiționată de acordul părintelui/ tutorelui legal”. Jurizarea se va face în perioada 3-8 iunie, de o comisie formată din trei cadre didactice. Câștigătorii vor fi contactați telefonic sau prin email, în data de 9 iunie. Se vor acorda diplome și premii pentru fiecare categorie de vârstă. În 10 iunie va avea loc vernisajul expoziției realizată cu lucrări dintre cele trimise în concurs. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 iunie, în incinta Muzeului Căilor Ferate Române. La eveniment, câștigătorii pot participa însoțiți de profesori sau părinți. Detalii pot fi aflate și prin email la adresa: [email protected].

Concursul național online Ce știi despre lumea feroviară”

Cel de-al treilea concurs organizat de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), în cadrul proiectului cultural-educativ – social intitulat ”Tezaur de istorie, cultură și Tehnică Feroviară. Muzeul Ceferiștilor, la 75 de ani de la inaugurare” este concursul național online, intitulat ”Ce știi despre lumea feroviară. Competiția se adresează elevilor din ciclul liceal (clasa a IX-a – clasa  a XII-a / a XIII-a) și este structurat pe două paliere: istorie feroviară; tehnică feroviară. Și în acest caz, cei care doresc să participe trebuie să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul CENAFER, www.cenafer.ro, secțiunea evenimente programate. Concursul se va desfășura online până în data de 8 iunie (a.c.). Fiecare elev poate participa la concurs o singură dată. Desfășurarea oficială a concursului va fi segmentată în două etape online: etapa preliminară în urma căreia vor fi selectați maxim 10 finaliști și etapa finală, la care vor participa finaliștii selectați în prima etapă. Evaluarea și validarea răspunsurilor se va face conform baremului stabilit de o comisie formată din trei evaluatori desemnați de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER.  După stabilirea clasamentelor fazei preliminare, finaliștii vor fi contactați prin telefon sau prin email în data de 9 iunie. Etapa finală se va desfășura în data de 12 iunie, iar câștigătorii vor fi invitați la festivitatea de premiere din 15 iunie (a.c.). Informații suplimentare pot fi obținute prin email la adresa: [email protected]

Detalii în legătură cu cele trei concursuri pot fi aflate accesând site-ul organizatorilor, www.cenafer.ro, sau site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, www.isj.educv.ro, secțiunea noutăți – concursuri CENAFER.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail