S-a decis: Concursul de intrare în Rezidenţiat va fi organizat duminică, 25 noiembrie 2012.

Potrivit unui comunicat de presă emis recent de Ministerul Sănătăţii, concursul se va desfăşura, ca şi anul trecut, descentralizat, în şase centre universitare din ţară (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova) pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie,  pe baza aceleiaşi bibliografii şi tematici. Conform sursei menţionate, fiecărui centru universitar îi vor fi arondate şi judeţele pentru care se organizează rezidenţiat pe post.

Bibliografia şi tematica sunt deja publicate pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro şi în publicaţia de specialitate, „Viaţa Medicală” unde pot fi consultate.

Potrivit comunicatului, Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat că noutatea din acest an este aceea că va fi organizat concurs de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, „ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară”. „De asemenea, numărul posturilor scoase la concurs nu se va mai stabili aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă”, a declarat ministrul.

În prima parte a lunii octombrie a.c, pe pagina oficială de web www.rezidentiatinfo.ro vor fi publicate detaliile privind numărul locurilor, al posturilor scoase la concurs, precum şi perioada de înscriere sau condiţiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea în concurs. (A.A.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail