Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat la Târgu Secuiesc printr-o competiţie de prim-ajutor organizată de Crucea Roşie, destinată elevilor şcolilor gimnaziale şi liceelor din oraş.

La concurs au participat 65 de elevi, grupaţi pe echipe a câte cinci elevi. Câştigătorii au fost nominalizate în baza scorului obţinut, astfel: „Echipa S.O.S” – 8,90 puncte – şi „Önkéntesek csapata” – 8,80, de la Școala Gimnazială „Molnár Józsiás”, îndrumate de doamna profesor Bartók Enikő Anna, urmată de „Echipa ETICS”, de la Şcoala Gimnazială „Molnár Józsiás”, îndrumați de doamna profesoară Túróczi Olga – 8,42 de puncte. Iar la categoria licee, echipele câştigătoare sunt: Echipa „Vészhelyzet csapat” – 9,34 puncte – de la Colegiul Reformat, îndrumată de doamna profesor Madarász Éva, urmată de cea de-a doua echipă a Colegiului, aflată sub îndrumarea aceluiaş profesor, cu 8,61 de puncte, şi de „Echipa HELPER” a  Liceului Tehnologic „Apor Peter”, îndrumată de domnul profesor Lazar Zsolt, cu punctajul de 8,25.

Echipele câştigătoare ale şcolilor gimnaziale şi liceelor din judeţ, vor participa la etapa judeţeană a concursului de prim-ajutor, ce va avea loc mâine, 29 aprilie, în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail