492 de candidați sunt așteptați la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, în județul Covasna. Concursul va avea loc în două centre din Sfântu Gheorghe: Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” și Colegiul Național „Székely Mikó”, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
În total, sunt așteptați 492 de candidați la această sesiune, dintre care 109 sunt absolvenți ai promoției 2025. Mai exact, conform datelor IȘJ Covasna, la concurs s-au înscris, în total, 520 de persoane, dintre care trei s-au retras și 8 au fost respinși. Astfel, admiși pentru inspecții/ probe practice/orale au fost 509, dar 10 nu s-au prezentat la acestea. Așadar, admiși pentru proba scrisă au fost 499, însă șapte candidați vor participa la probă în alt județ și, ca urmare, numărul total final al candidaților așteptați în 15 iulie la proba scrisă, la cele două centre din Sfântu Gheorghe, este 492, arată IȘJ Covasna.
Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru posturi la discipline precum: limba și literatura maghiară maternă, limba și literatura română și universală pentru copii, pedagogie preșcolară, metodica predării activităților în limba maghiară maternă și metodica predării activităților în limba română în învățământul preșcolar – 55 candidați, limba și literatura maghiară maternă, limba și literatura română și universală pentru copii, matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii maghiare materne/ comunicării în limba maghiară maternă, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar –50 candidați,educație fizică și sport – profesori (39 candidați),psihopedagogie specială (37 candidați), limba și literatura engleză – 33 candidați,limba și literatura maghiară maternă, limba și literatura română și universală pentru copii, introducere în pedagogie – educație timpurie și curriculumul pentru educația timpurie a copiilor sub 3 ani, metodica desfășurării activităților instructiv-educative în creșă în limba maghiară maternă și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în creșa în limba română – 31 candidați, limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române / comunicării înlimba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) – 29 candidați, limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv – educative în grădinița de copii – 20 de candidați, limba și literatura română- 20 de candidați, și matematică (19 candidați).
Situația posturilor din județ
Pentru această sesiune, situația posturilor scoase la concurs este următoarea (calculele fiind făcute conform legislației actuale în vigoare, cu norma de 18 ore): 124 de posturi titularizabile, 269 de posturi didactice complete,1641 fracțiuni de posturi (număr poziții cu fracțiuni de norme).
Multe posturi au viabilitate sub 4 ani, cele mai multe fiind în mediul urban (205 posturi complete) și 64 în mediul rural.
În ceea ce privește posturile titularizabile, cele mai multe sunt pentru învățător/institutor pentru învățământul primar în limba română (33 posturi), dar și pentru educator/ profesor pentru educație timpurie (în limba maghiară)- 16 posturi.
Când și unde are loc proba scrisă?
Candidații sunt așteptați în sălile de concurs la proba scrisă, în data de 15 iulie 2025, la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe (unde sunt repartizate disciplinele: învățători, educatoare, educație timpurie (creșe)- secția română și maghiară, dar și disciplinele de limbi) și la Colegiul Național „Szekely Miko” (restul disciplinelor).
Accesul în sală este permis până la ora 8:00, urmând ca proba scrisă să înceapă la ora 9:00 și să dureze patru ore. Lucrările se redactează folosind cerneală sau pix de culoare albastră, iar desenele, graficele se pot executa și cu creionul negru. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge. Candidații vor avea asupra lor buletin/carte de identitate/ carte de identitate provizorie sau pașaport.
În toate sălile de concurs vor fi instalate camere audio-video de supraveghere.
Absolvenții promoției 2025 pot participa la concurs doar dacă prezintă adeverința de absolvire a studiilor / a programului de pregătire psihopedagogică.
Ciorici Ana-Alina