Şcolile din mediul rural pot participa la concursul „Aventuri din vacanţa mare”, lansat de Asociaţia „Telefonul Copilului”. Lucrările elevilor (compunere, eseu, poezie sau desen), care ilustrează aventurile din vacanţa mare, pot fi înscrise în concurs până la începutul lunii octombrie (a.c.).

Aflat la a doua ediţie, concursul „Aventuri din vacanţa mare” organizat de Asociaţia „Telefonul Copilului” este adresat şcolilor din mediul rural din întreaga ţară. Conform regulamentului publicat pe site-ul www.telefonulcopilului.ro, fiecare școală care doreşte să participe, trebuie să desfășoare o competiție internă, între colegii de clasă, pentru a alege cea mai interesantă aventură din vacanța mare, reprezentată sub formă de desen, compunere (de o pagină), eseu (de 1-2 pagini) sau poezie. În regulament este menţionat că pentru ca o şcoală să fie eligibilă pentru concurs, trebuie să trimită lucrările a cel puțin jumătate din numărul de clase (o clasă = o lucrare).

Conform regulamentului, fiecare elev – reprezentant ales al unei clase trebuie să aibă un acord semnat de către părinţi. Acest acord este disponibil pe site-ul www.telefonulcopilului.ro sau poate fi solicitat organizatorilor la adresa de mail [email protected].

Pentru înscrierea în concurs este necesară completarea formularului de pe site-ul www.telefonulcopilului.ro, şi transmiterea lucrărilor şi a acordului menţionat, exclusiv online, la adresa de email [email protected].

Termenul limită de înscriere este 7 octombrie (a.c.), ora 00.00.

Premiul I va consta în rechizite şcolare şi albume educaţionale pentru întregul colectiv al şcolii câştigătoare. De asemenea, se vor acorda premii constând în rechizite pentru câştigătorii premiilor II şi III.

 Şcolile câstigătoare vor fi anunţate pe data de 15 octombrie 2014.

Regulamentul concursului şi alte detalii pot fi aflate accesând site-ul http://www.telefonulcopilului.ro/ sau scriind la adresa concurs@telefonulcopilului.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail