Cu ocazia relansării site-ului SuntParinte.ro, Intuitext și centrul educational Alphard” organizează o tombolă având ca premiu o tabără de 7 zile la poalele muntelui Ceahlău.

Grupurile înscrise pe www.suntparinte.ro  au şansa de a câştiga o tabără de 7 zile organizată la poalele Muntelui Ceahlăul, în oraşul Bicaz, ce cuprinde cursuri în limba engleză cu profesori tineri din Marea Britanie, 3 excursii gratuite şi multe alte activiăţi educaţionale şi creative.

Site-ul suntparinte.ro este destinat părinţilor şi cadrelor didactice, creat de Intuitex, cu scopul de a dezvolta o colaborare mai bună între părinţi şi dascăli, în afara orelor de curs.

Pentru a participa la concurs, dascălii trebuie să creeze un grup, în care să se înscrie cel puţin 10 membri şi să aibă cel puţin 2 postări. După îndeplinirea celor trei condiţii, grupul este înscris automat în tombola ce va avea extragerea pe data de 28 mai a.c. Grupurile cele mai activ, adică cel care au cel mai multe postări, vor câştiga, de asemenea, câte un premiu oferit de Intuitex (locul I: 15 produse + Ghidul învăţătorului, locul II: 10 produse, iar locul III: 5 produse).

Marele premiu va consta în 20 de locuri în tabăra “Enghlish îs FUN…tastic”, în perioada 25-31 august 2014, pentru dascăl şi elevii din clasa lui. Tabăra include 7 zile cu 6 nopţi de cazare şi 3 mese pe zi, cursuri de limba engleză pentru copii, cu profesori din Marea Britanie, trei excursii gratuite şi alte activităţi, oferită de Centrul Educaţional “Alphard”. Mai multe detalii cu privire la concurs pot fi consultate aici: http://www.suntparinte.ro/campanie/suntparinte-te-trimite-in-tabara.html , sau la numărul de telefon: 0372/215.300.

Intuitext este compania de software educaţional a grupului Softwin şi unul dintre cei mai inovatori producători internaţionali de lecţii pe calculator. „Produsele educaţionale în format electronic dezvoltate de Intuitext sunt adaptate exigenţelor de învăţare ale noilor generaţii de elevi, transformând noţiunile abstracte şi informaţiile teoretice într-un conţinut multimedia atractiv.”, se arată pe site-ul oficial.

În 2003, Intuitext a lansat şi www.didactic.ro, portalul dedicat cadrelor didactice din România, care momentan reuneşte 450.000 de vizitatori lunar, devenind astfel cancelaria naţională a profesorilor, punând la dispoziţia oricărei persoane interesate de educaţie un tezaur de materiale educaţionale, discuţii pe forumuri, propuneri de soluţii pentru actualul sistem educaţional. Tot în 2003, Intuitext a creat portalul concursurilor şi olimpiadelor şcolare din România www.olimpiade.ro unde elevii, cadrele didactice şi părinţii pot găsi informaţii complete legate de competiţiile şcolare şi pot face schimb de impresii despre organizare, subiecte şi programa concursurilor.

În acest moment, pe site-ul www.suntparinte.ro unităţile de învăţământ din judeţul Covasna cu cele mai multe grupuri înscrise sunt: Şcoala cu clasele I-VIII „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, Şcoala cu clasele I-VIII „Molnar Jozsias” din Târgu Secuiesc, şi Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail