Încurajată se succesul ediţiei anterioare, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc a anunţat că organizează şi anul acesta un concurs de desen, pe temele: „Advent”, „sărbătoare” sau „Crăciun”, adresat preşcolarilor şi elevilor din oraş.
Desenele pot fi depuse până vineri, 29 noiembrie, ora 16.00, la camera 101 a Primăriei Târgu Secuiesc, sau la secretariatul şcolii sau grădiniţei la care sunt înscrişi participanţii.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Primăriei Târgu Secuiesc, din lucrările cele mai frumoase va fi creată o felicitare de Crăciun, pe care Consiliul Local și instituțiile de învățământ o vor trimite partenerilor.
Conform aceleiaşi surse, desenele vor fi evaluate de un juriu profesionist şi va alege desene din categoriile: grădiniță, clasele I-IV., clasele V-VIII, precum și din liceu. Anul trecut, la concurs au fost înscrise 412 de lucrări.
Desenele vor fi expuse în decursul lunii decembrie (a.c.) la Casa de Cultură Vigadó.
A.C.