Corul de Copii DoReMi, Corul de Cameră „Reménység”, Corul de Copii „Campanella”, Corul Mixt de Tineret „Eufónia”, programul individual şi producţiile comune ale Fanfarei Liceului de Arte „Plugor Sándor” şi ale Orchestrei de Cameră „Szerenád” vor putea fi ascultate în cadrul următorului concert simfonic al stagiunii concertelor simfonice din Sfântu Gheorghe.

 

La eveniment vor participa, atât direct cât și indirect, aproape trei sute de elevi, întrucât nu doar elevii care beneficiază de educație muzicală vor delecta spectatorii și ascultătorii, ci va avea loc și o expoziție de arte plastice în antreul bisericii romano-catolice „Krisztus Király”, iar elevii de la artă dramatică vor realiza un parc de sculpturi vii.

Aceasta este cea de-a doua ocazie pentru Liceul de artă din Sfântu Gheorghe pentru o astfel de reprezentare în fața publicului larg, cu ocazia stagiunii de concerte simfonice. Evenimentul face parte din programul „Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ținutului Secuiesc”. Concertul simfonic va avea loc pe 22 mai, orele 19, în biserica „Krisztus Király”.

La concert sunt valabile abonamentele pentru concerte simfonice, iar biletele se pot cumpăra de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (P-ța Libertății nr. 1). Program cu publicul: luni–joi, între orele 11 și 16, vineri între orele 11 și 13. Prețul întreg al biletelor de intrare este de 12 lei, pensionarii și elevii putând beneficia de o reducere de 6 lei.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul de Organizare Evenimente Culturale, Casa de cultură „Kónya Ádám”, Teatrul „Tamási Áron”, Teatrul „Andrei Mureşanu”.

 

Concertanții

 

Concertul simfonic va fi deschis de corul celor mici, „DoReMi”. Corul compus din elevi din clasele II–IV, condus de doamna profesoară Sebestyén Lázár Enikő are doi ani de activitate și își lasă auzită vocea cu ocazia evenimentelor școlare, concerte festive, spectacole și festivaluri. Repertoriul lor include cântece renascentiste și adaptări de muzică populară. Va colabora, de asemenea, orchestra de cameră „Reménység” a elevilor din clasele V–VIII, sub dirijarea lui Sebestyén Lajos.

Orchestra de camerăSzerenád . . ” se mândrește cu un trecut de mai multe decenii, aceasta fiind singura orchestră simfonică compusă din elevi din județ. În anul 2011, orchestra a obținut premiul întâi al Festivalului Internațional al Orchestrelor de Copii de la Nyíregyháza. Dirijorul orchestrei este Sebestyén Lajos, dirijorul secund fiind Lőfi Gellért, dar foarte des colaborează şi cu dirijorul organist al Bisericii Negre din Braşov, dr. Stefan Schlandt. Programul lor include o gamă largă de piese, pornind de la muzică barocă până la opere muzicale contemporane.

Corul de Copii Campanella funcționează în formația actuală de cinci ani, în ultimii ani obținând și numeroase premii internaționale. Este singurul cor maghiar de la liceele de muzică din Transilvania care participă în programul Corului de renume mondial, Madrigal, una din performanțele comune putând fi văzută de mai multe ori de publicul din Sfântu Gheorghe. În repertoriul corului format din aproximativ patruzeci de elevi din clasele V-X, putem asculta orice de la muzică clasică, până la gospel și adaptări folclorice.

Corul Mixt de Tineret Eufónia este format din elevi din clasele IX-XII, coriști și muzicieni la diferite instrumente, acesta fiind renumit nu numai în cadrul festivalurilor, ci s-a remarcat și la numeroase concursuri internaționale. Repertoriul lor este format, începând cu literatura corală a secolului al XV-lea până la capodoperele secolului XXI, nu numai de melodii cântate acapella, ci și din opere vocal-simfonice. Dirijorul corului compus din cincizeci de elevi este Sipos Zoltán, premiat cu premiul Márkos Albert.

Fanfara Liceului de Arte Plugor Sándor” a fost înființată de profesorul Sebestyén Lajos, și în prezent îl are ca dirijor pe Maksai József, profesor de trompetă. Repertoriul fanfarei este compus din opere clasice, adaptări de muzică ușoară și de musical.

Program

Corul de Copii DoReMi și Corul de Cameră „Reménység”:

  • Trei cântece de copii – Virágéknál ég a világ, A juhásznak jól van dolga, Megismerni a kanászt.
  • W.A. Mozart – Dor de primăvară

Orchestra de Cameră „Szerenád”:

  • Antonio Vivaldi – L’estro armonico – Concerto in D, I.,II.

Soliști: Voiculescu Alexandra, elevă în clasa a VII-a – vioară și Ferencz Tihamér, elev în clasa a VI-a, violoncel

  • J.S. Bach – Concertul în re minor pentru două viori și orchestră,  II.,III.

Soliști: Hoos Hanna, elevă în clasa a XII-a – vioară, Popescu Ioana, elevă în clasa a XII-a – vioară și Raica Monica, elevă în clasa a XII-a – vioară

  • Karl Jankins – Palladio

Solist: Miklós Katalin profesoară – vioară

Dirijori: Sebestyén Lajos și Lőfi Gellért

Corul de Copii „Campanella:

  • Brita Falch Leutert – Ave Maris Stella
  • Kodály Zoltán – Túrót eszik a cigány
  • Harold Arlen – Over the Rainbow
  • John Leavit – Festival Sanctus

Colaborează: Orchestra de Cameră „Szerenád” a Liceului de Artă „Plugor Sándor”

Dirijor: Lőfi Gellért

Corul Mixt de Tineret Eufónia:

  • Mihael Haydn – Salve Regina
  • Serghei Rachmaninov – Bogoroditse Devo
  • Orbán György – Nunc dimittis
  • Alexandru Paşcanu – Chindia
  • Dirijor: Sipos Zoltán

Fanfara Liceului de Arte „Plugor Sándor”:

 

  • Georg Lohmann –Polka bavareză
  • Solist: Kelemen László, elev în clasa a XI-a – trombon
  • Frank Sinatra – My way
  • Michael Jackson – Thriller, instrumentat de: John Higgins

Dirijor: Maksai József

În încheiere, Corul de Copii Campanella, Corul Mixt de Tineret Eufónia și Orchestra de cameră Szerenád va oferi două opere vocal-simfonice.

  • John Rutter – Finale (Mass of the children)

Soliști: Bartos Barna, elev în clasa a XII-a – tenor și Sebestyén Lázár Enikő, profesoară – soprană

  • Karl Jankins – Cantate Domino

Dirijor: Lőfi Gellért

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail