La mai bine de jumătate de an de la finalizarea lucrărilor de reabilitare a străzii 1 Decembrie 1918 din Sfântu Gheorghe, locuitorii din zonă au parte zi și noapte de adevărate concerte de percuție, date de capacele de canal peste care trec autoturismele.
Situația nu este izolată doar în zona bulevardului 1 Decembrie 1918, ci poate fi observată cu ușurință, spre exemplu, și pe bulevardul General Grigore Bălan, ori pe strada Păiuș David. Aceasta a fost semnalată de mai mulți cititori ai ziarului „Mesagerul de Covasna”, care s-au plâns de zgomotul supărător constant produs de interacțiunea capacelor de canal cu roțile autovehiculelor.
Contactat pentru a oferi lămuriri cu privire la măsurile luate de municipalitate pentru remedierea acestei probleme, administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” că în prezent nu se întrevede nici o soluție de lungă durată: „Nu găsim soluția. Conform proiectului, aceste canale, formal, îndeplinesc condițiile, iar aceste deformări, din cauza cărora scot acest zgomot, nu se pot remedia la fața locului. Ar trebui schimbate. Aproape toate aceste capace de canal montate în ultimii doi-trei ani prezintă același fenomen, dar sunt în garanție unele. Le impunem constructorilor să le schimbe, ei spun că au acte în regulă de calitate, deci suntem în impas și nu se poate ieși. Încercăm să găsim ceva garnituri de cauciuc, care să și țină. Pur și simplu nu știm care să fie metoda. Și IGO a fost pus să găsească niște soluții, în primul rând de improvizație, apoi definitive, cu care să putem să scăpăm de aceste zgomote. Din păcate acestea sunt și rezultatele licitațiilor: oamenii vin cu cele mai simple și din păcate, se constată, cele mai proaste elemente sau materiale de construcție, care conduc la acest rezultat. În documentațiile ulterioare am detaliat și aceste condiții, ca să încercăm să eliminăm aceste situații în viitor, dar din păcate nu se pot concret și corect impune condițiile care să ne garanteze că nu vom primi și în viitorul apropiat asemenea elemente, pentru că sunt niște capace de foarte proastă calitate.”
Poluarea fonică este o problemă numai în măsura în care aceasta poate fi dovedită cu acte în regulă: „Cu poluarea fonică, iarăși este cu cântec: o dată trebuie să dovedești – nu sunt aparate, nu sunt specialiști și chiar dacă ar fi, probabil că aceste canale nu depășesc nivelul de zgomot care este peste limitele legale. Singura soluție este cea a garniturilor de cauciuc provizorii, care să fie schimbate periodic. Pe bulevardul Grigore Bălan am luat deja aceste măsuri și urmează și strada 1 Decembrie 1918.”, a mai declarat Czimbalmos Csaba.
Așadar, stimați ascultători involuntari ai concertelor susținute de gurile de canal, consolidați-vă răbdarea, adaptați-vă gusturile muzicale și, eventual, achiziționați-vă dopuri pentru urechi, deoarece veți avea parte periodic de aceste zgomote, din clipa în care garniturile se vor uza, până când acestea vor fi înlocuite. Iar această situație va persista cel puțin până când capacele de canal vor ieși din garanție și vor putea fi schimbate, sperăm noi, cu unele de calitate.
Oana-Mihaela Costache