Asociaţia Club Kiwanis din Sfântu Gheorghe organizează duminică, 7 decembrie (a.c.), un concert caritabil, pentru a crea atmosfera de sărbători și pentru a înmâna „Premiile Kiwanis” elevilor talentați din oraș, cu rezultate şcolare bune, obținute în ciuda situației familiale nu întotdeauna favorizante. Evenimentul va avea loc la Biserica Evanghelică din municipiu, strada Lázár Mihály.

Concertul, organizat anual în preajma sărbătorilor de iarnă și pentru al doilea an consecutiv la Biserica Evanghelică din Sfântu Gheorghe, strada Lázár Mihály, de Asociaţia Club Kiwanis din Sfântu Gheorghe va avea loc duminică, 7 decembrie (a.c.), la Biserica Evanghelică din Sfântu Gheorghe, strada Lázár Mihály,  începând cu ora 16.30.

. .

Publicul se va putea bucura de programul de Crăciun pregătit de Grupul Canticum, corul liceului ,,Mikes Kelemen”, de Tót Abigél, acompaniată la pian de dl. profesor Löfi Gellert, Hegyi Kincsö.

Intrarea la eveniment este liberă, însă cei care doresc să sprijine inițiativa Kiwanis pot dona sume de bani. Cu fondurile strânse, vor fi ajutaţi elevii cu rezultate şcolare şi cu talente extraordinare.

Premiile Kiwanis, pentru tinerii excelenți din oraș

La finalul concertului, se va desfăşura festivitatea de decernare a Premiilor „Kiwanis”, premii acordate anual. Cinci dintre elevii merituoşi, din fiecare liceu din municipiu, vor fi recompensaţi pentru rezultatele obţinute la învăţătură. Fondul de premiere este rezultatul acţiunii de caritate „Balul Kiwanis”, precum și al celorlalte acțiuni caritabile organizate de Asociația Club Kiwanis din Sfântu Gheorghe, de-a lungul anului, și din redirecționarea a 2% din impozitul pe venit.

**

„Kiwanis” este o organizaţie mondială organizată în cluburi (asociaţii non-profit) alcătuită din persoane de bună credinţă, care doresc să construiască împreună o comunitate umană mai bună. „Kiwanis Internaţional” aniversează în anul 2015 -100 de ani de existenţă. În Europa, „Kiwanis”  activează de 50 de ani.

În judeţul nostru există două cluburi: „Kiwanis” Sfântu Gheorghe, care aniversează anul acesta 12 ani de existenţă și Clubul „Kiwanis” Covasna, care împlinește doi ani.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail