În Sala de Concerte a Centrului de Cultură Arcuș (Casa Bastion, Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 6), are loc astăzi, 17 martie, de la ora 18.00, un concert cameral de excepție susţinut de Raluca Dobre, vioară, și Ioana Stănescu, pian.
Programul pentru recital cuprinde 2 lucrări mai mari ca întindere, Allegro Appassionato de Frederico de Freitas și Sonata nr. 2 pentru vioară și pian de Luis de Freitas Branco și Sonata Torso de George Enescu.
Bilet intrare concert: 20 lei.
Doritorii pot procura bilete din timp la sediul CCA din str. Oltului nr. 6, între orele 9 – 15, informații suplimentare la tel: 0267 373 651.
***
Violonista Raluca Dobre a absolvit cursurile de licență și masterat la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, specializarea vioară – muzică de cameră, sub îndrumarea doamnei Prof. univ. Dr. Maria Toronciuc (promoția 2004, respectiv 2006). În perioada 2007 – 2011, urmează studiile de Doctorat la Universitatea de Arte ”George Enescu” Iași, sub îndrumarea științifică a domnului Prof. univ. Dr. Viorel Munteanu și obține titlul de Doctor în Muzică cu lucrarea „Vioara în creația brahmsiană”. Studiile doctorale s-au concretizat prin publicarea unei prime cărți, intitulată Vioara în creaţia camerală brahmsiană (Editura ARTES Iaşi, 2017).
Obține numeroase premii în cadrul unor Concursuri și Olimpiade de Interpretare Națională și Internațională în perioada 1996-2007. Participă activ la numeroase cursuri de măiestrie violonistică, de muzică de cameră și de orchestră alături de profesori din țară și străinătate (prof. Joshua Epstein, prof. Herwig Zack, prof. Silke Thora-Mathies, prof. Sherban Lupu, Romanian Piano Trio). A susținut atât concerte ca solist (Dublul concert pentru vioară, violoncel și orchestră, op. 102 de Johannes Brahms, sub bagheta dirijorului Ovidiu Bălan alături Filarmonica de Stat Mihail Jora din Bacău și Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, op. 56 de Ludwig van Beethoven, sub bagheta dirijorilor Orazio Baronello și David Marcian, alături de Filarmonica de Stat Mihail Jora din Bacău și Orchestra Filarmonică din Vidin, Bulgaria), cât și numeroase recitaluri în variate formule instrumentale camerale în diverse locaţii din ţară (Universitatea de Arte George Enescu din Iași, Filarmonica de Stat Mihail Jora din Bacău, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, Filarmonica Națională Serghei Lunchevici Chișinău, Republica Moldova, Filarmonica de Stat Moldova Iași, Brașov, Covasna, Galați, Piatra Neamț) şi străinătate (Bulgaria, Italia, Spania, Moldova, Cipru).
A susținut numeroase cursuri de Masterclass la: Școala de Arte din Râșcani, Republica Moldova (noiembrie 2019), Universitatea din Göteborg, Suedia (octombrie 2019), Universitatea din Évora, Portugalia (aprilie 2019), Conservatorul Superior de Muzică Ó. Esplá din Alicante, Spania (mai 2019), Universitatea Europeană Cipru din Nicosia – Cipru (2018, 2016, 2014), Conservatorul Superior de Muzică din Granada – Spania (2018), Conservatorul Superior de Muzică din Malaga – Spania (2017), Conservatorul Superior de Muzică din Gran Canaria și Tenerife – Spania (2017), Conservatorul de Muzică Giovanni Pierluigi da Palestrina din Cagliari – Italia (2015) și în multe Licee de Artă din România (Galați, Bacău, Focșani, Piatra-Neamț, Tulcea, Sfântu Gheorghe). În prezent, este Lector univ. Dr. la Universitatea de Arte George Enescu din Iași și profesor colaborator la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă Iaşi (2007 – 2020). Sub îndrumarea sa, elevii și studenții au obținut rezultate artistice deosebite, atât prin susținerea diferitelor recitaluri și concerte solistice, precum și prin obținerea a numeroase premii (peste 30 de premii) la diferite Concursuri și Olimpiade Naționale. Participă la numeroase Simpozioane Naționale și Internaționale de Muzicologie, materializate prin publicarea mai multor articole („Tehnica arcușului în conturarea expresivității sonore a interpretului violonist”, „Dezvoltarea personalității artistice a interpretului violonist din perspectiva demersului psihopedagogic”, „Violonistica paganiniană între virtuozitate tehnică și artă interpretativă”, „Cultura muzicală naţională românească în prima jumătate a secolului al XX-lea”, „George Enescu, personalitate complexă a culturii muzicale naționale românești”) în reviste muzicale de specialitate dintre care amintim: „Dimensiuni ale educației artistice” (Editura ARTES Iași), „Studii de muzicologie” (Editura PIM Iași), „Materialele Simpozionul Științific Internațional” (Editura INDIGOU COLOR, Bălți, Republica Moldova), „Educația artistică în contextul mediului social-cultural al secolului al XX-lea” (Chișinău, Republica Moldova) etc.
Este invitată să facă parte din juriu la concursuri diverse, printre care Olimpiada Națională de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii teoretice muzicale de la București (2019), Craiova (2018) și Festivalul George Enescu – Competiția de la Universitatea Alecu Russo din Bălți – Republica Moldova (2016).
Ioana Stănescu a urmat cursurile de pian sub îndrumarea profesoarei prof. univ. dr. Stela Drăgulin. A absolvit, ca sef de promoție, Facultatea de Interpretare Muzicală – specializarea pian, din cadrul Universității de Arte “George Enescu” Iaşi, la clasa prof.univ.dr. Mircea Dan Răducanu, iar apoi a finalizat cursurile de masterat la aceeași universitate. În anul 2007, devine Doctor în muzică în cadrul Academiei Naţionale de Muzică din Bucureşti, abordând spre cercetare teza “Creaţia pentru pian de Claude Debussy, între concept si interpretare”, sub îndrumarea prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu. A predat cursuri de Masterclass la Academia de Muzică și Dramă din cadrul Universității din Göteborg (Suedia), Universitatea din Evora (Portugalia), Conservatorio Superior de Musica Oscar Espla de Alicante, Real Conservatorio Superior de Musica Victoria Eugenia de Granada, Conservatorio Superior
de Musica de Malaga, Conservatorio Superior de Musica de Canarias, Conservatorio Superior de Musica de Vigo – Spania, Conservatorio di Musica „Giovanni Pierluigi da Palestrina” din Cagliari – Italia, la European University Cyprus din Nicosia – Cipru, Conservatorio Statale di Musica „C. Pollini” din Padova – Italia, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” – Galaţi, Colegiul de Artă „George Apostu” – Bacău, Universitatea „Alecu Russo” din Balţi, Rep. Moldova, Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focşani, Liceul de Artă „Victor Brauner” – Piatra – Neamţ, Liceul de Muzică „George Enescu” din Tulcea, Liceul de Muzică „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, Tabăra de Pian de la Voineasa, Școala de Muzică „Ștefan Neaga” și Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, Republica Moldova.
A susţinut recitaluri la Göteborg (Suedia), Evora (Portugalia), Alicante, Granada, Malaga, Tenerife (Spania), Cagliari (Italia), Nicosia (Cipru), de asemenea, în cadrul Festivalului Internaţional „Dimitri Kabalevski”, ediţia a VI-a, Kiev – Ucraina, Ambasada Română din Paris în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Filarmonica de Stat din Bacău, Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Suceava, Constanţa, Tecuci, Centrul Cultural Arcuș, Piatra-Neamț, Bârlad, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea și Filarmonica de Stat „Moldova” din Iaşi.
Încă de la absolvirea facultății s-a dedicat cu pasiune activității didactice, remarcându-se printr-o intensă și prodigioasă preocupare pentru pregătirea tinerilor pianiști. Aflați sub pregătirea sa, numeroși elevi și studenți s-au remarcat, obținând numeroase premii la concursuri naționale și internationale și susținând numeroase concerte și recitaluri la Iași, Piatra-Neamț, Suceava, Bârlad, Botoșani, Râmnicu-Vâlcea, Bacău, Galați, Odorheiu-Secuiesc, Constanța, Onești, Târgu-Mureș, Cluj, Baia Mare, Tulcea, Brașov, Timișoara, Craiova, București, Orhei, Bălți, Chișinău (Rep. Moldova), Valencia (Spania), Oslo (Norvegia), Bruxelles, Limburg (Belgia), Cagliari, Montepulciano (Italia) sau Paris (Franța).
Din septembrie 2012 este Membru al Organizaţiei Europene a Profesorilor de Pian EPTA – filiala România.
A publicat cursul universitar de Interpretare Pianistică „Influenţe baroce reflectate în creaţia pentru pian de Claude Debussy – Suita Pour le Piano”, cursul universitar de Interpretare Pianistică „32 Variaţiuni în do minor pentru pian de Ludwig van Beethoven” şi lucrarea „Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi interpretare”.
Este în mod frecvent invitată să facă parte din numeroase jurii de concurs, printre care, Olimpiada Națională, Concursul Național de Pian „Remember Dinu Lipatti” – Iași, Concursul Național de Pian „Carl Czerny” – Piatra-Neamț, Concursul Național „Neghiniță” – Bacău, Concursul Internațional de Pian „Frederic Chopin” – Bacău, Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Miniatura romantică” – Galați, Concursul Național de Pian „Primăvara artelor” – Bacău și Concursul-Festival „George Enescu” organizat la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova. În prezent este lector universitar doctor la catedra de pian din cadrul Facultăţii de Interpretare muzicală – Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi.
Comunicat Centrul de Cultură Arcuș