Dezbaterea organizată de PSD, privind Tratatul fiscal al Uniunii Europene, a vizat atât efectele economice, cât şi cele juridice ale tratatului. Scopul reuniunii a fost acela de a găsi soluții necesare ca Romania să-și micșoreze decalajul față de celelalte țări din Uniunea Europeană.

Preşedinte Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat în timpul dezbaterii că ratificarea Tratatului de către ţara noastră nu pune probleme de natură constituţională,  iar semnarea unui protocol privind acest Tratat UE,  doar de către membrii coaliţei, este “lipsită de sens “.

“Un protocol între membrii coaliției de guvernare pe marginea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare este lipsit de sens, pentru că aprobarea memorandumului privind acest document se face de către Executiv, care este reprezentantul acestei coaliții“, a declarat Năstase.

„Pentru ca acest Tratat să fie aplicat, în România este nevoie de o guvernare corectă”, a declarat Gabriella Mike, preşedinte TSD Covasna.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail