Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Teatrul “Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe, TRUICART Events şi Dan Tudor Truică – curator, au plăcerea să vă invite la vernisajul Salonului Naţional de Artă Plastică “Atitudini Contemporane” – “THE LAND OF EMOTIONS”, ediţia a VII-a, etapa a VI, 2014, care va avea loc marţi, 29 aprilie 2014, ora 17.00, în Foaierul Teatrului „Andrei Mureşanu” Sala ARTA, Sfântu Gheorghe, Judeţ Covasna.

Expoziţia poate fi vizionată gratuit în perioada 29 aprilie – 10 mai 2014.

Manifestarea reuneşte pe simeze 30 de artişti plastici, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dintre care semnalăm prezenţa artiştilor consacraţi: Cornelia Victoria Dedu, Constantina Dumitru, Aurelia Matei, Laszlo Botar, Petti Velici, Geza Kovacs, Nicolae Zîmbroianu, Marcel Aciocoiţei, dar şi alţi artişti, nume importante ale plasticii contemporane româneşti, care s-au afirmat în anii ‘80 şi ’90, care prezintă iubitorilor de artă peste 70 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.

Lucrările selecţionate, în urma unei riguroase jurizări, transmit publicului iubitor de artă pasiunea, energia şi responsabilitatea actului creator.

Tema propusă a determinat şi a conchis apropierea spirituală dar şi relaţională a artiştilor din diferite colţuri ale României.

Această uniune emoţional – congluentă are darul de a situa valoric tendinţele cele mai prezente din gândirea şi trăirea participanţilor.

Expoziţia va fi itinerată şi prezentată publicului iubitor de artă şi în Municipiul Miercurea Ciuc, Judeţ Harghita, la Muzeul Secuiesc al Ciucului, Galeria de pe strada Kossuth, vernisajul având loc în data de 12 mai 2014, ora 17.00. Expoziţia va fi deschisă între 12 mai şi 3 iunie 2014.

Manager,

Dan Ţopa

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail