Comsiariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor informează că pe parcursul lunii decembrie 2017  a desfășurat un număr de 150 acţiuni de control în judeţ, fiind înregistrate 27 de reclamaţii.

Potrivit aceleiași surse, în perioada 27.11 – 22.12.2017, s-a desfăşurat acţiunea tematică de control privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă.

Controlul a urmărit produsele carne preambalată, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de patiserie.

În total, s-au controlat 72 de operatori economici, s-au aplicat un număr de 32 sancțiuni contravenționale, din care 15 amenzi în valoare totală de 23.500 lei și 17 avertismente. Totodată, s-au oprit temporar de la comercializare produse în valoare de 801,05 lei, iar definitiv, produse în valoare de 997,69 lei.

În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul IV 2017, în perioada 18-22 decembrie 2017, s-a desfăşurat acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale privind clasificarea și marcarea produselor din sticlă cristal, aflate la comercializare. S-au efectuat controale la două unităţi, fiind controlate produse în valoare de 2182 lei. Cu ocazia controlului nu s-au constatat abateri de la prevederile legale.

Printre altele, în luna decembrie 2017, CJPC Covasna a efectuat și controale pe baza tematicilor proprii de control în următoarele domenii: respectarea prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promoţionale, etc.), fiind desfășurate un număr de 18 controale, s-a întocmit un proces verbal de constatare a contravenţiei, s-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 7000 lei. Printre abateri s-a numărat și faptul că preţul afișat la raft nu corespundea cu preţul de la casa de marcat. Totodată, s-a verificat respectarea prevederilor legale în cadrul vânzărilor în chioșcurilor de ziare și oficii poștale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, nefiind constatate abateri.

A.C.

 

 

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail