În ultima decadă a lunii decembrie, înainte de Marea Sărbătoare a Crăciunului, are loc în Parcul Central din municipiul Sf. Gheorghe o Adunare Comemorativă Solemnă tradiţională în memoria Eroilor Martiri care şi-au dat viaţa în zilele tumultoase ale Revoluţiei din l989. Aşa după cum ne-a precizat conducerea Asociaţiei Independente şi Apolitice a Revoluţionarilor din judeţele Covasna şi Harghita, respectiv preşedintele Vlad Ene, şi anul acesta va avea loc duminică, 22 decembrie 2013, o ceremonie la Monumentul dedicat revoluţionarilor ( „Troiţa”- cum i se mai spune).
Cei prezenţi vor păstra un moment de reculegere, va urma depunerea unor coroane şi aprinderea de lumânări, întru cinstirea camarazilor care şi-au dat viaţa pentru ca poporul român să trăiască în libertate. Va fi o ceremonie sobră, nefastuoasă, în ton cu vremurile austere pe care le trăim.
Interes tot mai scăzut…
…Dacă imediat după Revoluţie ne amintim (cei mai în etate) că exista o emulaţie şi un mare respect pentru această festivitate, acum interesul este tot mai scăzut. Înainte se organizau în preajma datei-reper de 22 decembrie slujbe de pomenire la mormintele Martirilor în localităţile unde îşi dorm somnul de veci, ceremonii de depuneri de coroane, se împărţeau pachete cu alimente familiilor mai nevoiaşe ale Răniţilor şi Urmaşilor revoluţionarilor decedaţi, toate culminând cu o Adunare solemnă comemorativă ce se ţinea în centrul municipiului reşedinţă de judeţ. Cu acel prilej, Fanfara militară intona Imnul de Stat, erau de faţă prefectul judeţului, primarul municipiului Sf. Gheorghe, parlamentari, lideri ai unor formaţiuni politice, ofiţeri, numeroşi invitaţi, jurnalişti, plus delegaţi din Bucureşti de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, cetăţeni din localitate.
Se rosteau discursuri patriotice, aveau loc spectacole evocatoare, copiii veneau şi colindau asistenţa , iar în final Garda de Onoare defila prin faţa celor prezenţi. Au fost evenimente memorabile, comemorări fastuoase, care din păcate s-au tot împuţinat, s-au diminuat ca amploare în ultimii ani.
De vină este, fără doar şi poate, criza economică prelungită, lipsa unor resurse financiare necesare organizatorilor. S-a ajuns până acolo încât anul acesta membrii Asociaţiei au pus mână de la mână bani ca să se cumpere două coroane de flori, fiindcă autorităţile locale nu au mai alocat fonduri pentru susţinerea acestei solemnităţi de tradiţie.
In memoriam
Ne facem o datorie de conştiinţă să-i pomenim din nou, aşa cum am făcut-o de fiecare dată din decembrie 1989 încoace, pe Eroii Martiri ai judeţului nostru. Ei sunt Gheorghe Şuiu, Pap Alexandru, din Sf. Gheorghe, Constantin Brânză, din Vâlcele, Aurel Agache, din Târgu Secuiesc şi Gheorghe Varză, din Araci.
Conducătorul actual al Asociaţiei, dl. Vlad Ene, ne-a precizat că după părerea sa şi fostul preşedinte, regretatul Niţu Smarandache, ar trebui trecut în rândul Eroilor Martiri, deoarece a fost grav rănit la Revoluţie şi mai târziu boala i s-a tot agravat, până i-a fost fatală. De asemenea, au încetat din viaţă şi alţi luptători, trei din judeţul Covasna şi doi din Harghita. Tocmai de aceea sunt două coroane ce vor fi depuse în memoria lor.
Nu numai familiile, prietenii, colegii de muncă le păstrează o frumoasă amintire celor căzuţi pe baricade, dar nici noi nu i-am uitat, iar ziarul “Mesagerul de Covasna” le aduce şi de această dată un pios omagiu.
Nu trebuie uitaţi nici Răniţii, Luptătorii cu merite deosebite în Revoluţie, Urmaşii celor dispăruţi !
Trebuie elogiate în acest context strădanile conducerilor succesive ale Asociaţiei Revoluţionarilor din cele două judeţe vecine, care de aproape un sfert de veac îi comemorează într-un cadru solemn pe aceşti bravi semeni ai noştri. Se cuvine să nu-i uităm pe lângă Eroii Martiri, nici pe cei Răniţi, pe Luptătorii cu merite deosebite în Revoluţia din decembrie 1989, pe Urmaşii acelor care şi-au dat viaţa pentru Libertate.
Ca atare, duminică, 22 decembrie a.c. la ora 11,00 va avea loc Solemnitatea consacrată la “Troiţa Revoluţionarilor” din Parcul Elisabeta al municipiului Sf. Gheorghe, la care participă conducerea Asociaţiei, membri, jandarmi, alte cadre militare, cetăţeni ai localităţii. Sunt invitate să ia parte, de asemenea, autorităţile locale, cadre active şi în retragere din MAI şi MApN, toţi cei ce doresc să depună o floare, o jerbă sau coroană, să aprindă o lumânare în memoria Eroilor căzuţi pe baricadele Revoluţiei din decembrie 1989.
Dumnezeu să-i odihnească în pace !
Horia C. Deliu