În vederea prevenirii furturilor din locuinţele şi din cele aproximativ 80 de case de vacanţă situate pe raza comunei Comandău, cei doi lucrători ai postului de poliţie comunal au demarat, cu sprijinul populaţiei locale, o campanie în acest sens. În cadrul acesteia au fost editate, cu mijloace şi resurse locale, un număr de 300 de pliante şi un număr de 50 de calendare care conţin recomandări referitoare la modalităţile de prevenire a furturilor din imobile.
Aceste materiale sunt distribuite proprietarilor de locuinţe, cu ocazia întâlnirilor organizate cu aceştia, dar şi turiştilor care vizitează zona. În acest fel, poliţiştii din Comandău doresc ca liniştea şi pitorescul comunei să nu fie tulburate de fapte antisociale. Totodată, prin această campanie se urmăreşte creşterea gradului de informare al populaţiei şi al turiştilor cu privire la mijloacele şi metodele de autoprotecţie.
Comuna Comandău, situată la o altitudine de 1.100 m, în apropierea Staţiunii Covasna, reprezintă o zonă cu o atracţie turistică deosebită, datorită cadrului natural spectaculos în care e aşezată. Comandăul oferă turiştilor multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber – excursii, drumeţii sau practicarea sporturilor de iarnă. (M.D.C.)