Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze abuzive. Paşii sunt uşor de parcurs, fiind nevoie ca, după câştigarea procesului, petentul să se adreseze unui executor pentru a i se restitui banii plătiţi pe comisioanele percepute abuziv. Litigiul poate fi iniţiat şi în faza de executare silită a imobilului ipotecat, prin contestarea executării sau a solicitării suspendării acesteia.
Persoanele care au observat în contractele de împrumut încheiate cu băncile existenţa unor clauze abuzive, precum perceperea unor comisioane de risc sau de administrare, trebuie să se adreseze urgent instanţelor, existând şanse imense de a câştiga procesele.
Oamenii nu trebuie să fie descurajaţi de presiunile care se fac asupra lor. Procedurile sunt extrem de simple, putând fi iniţiate şi în cazul în care banca a trecut la executarea silită a imobilului ipotecat. Toate căile trebuie parcurse, chiar dacă împrumutatul a semnat contractul sau actul adiţional ce conţine clauzele abuzive. În ceea ce priveşte paşii de urmat, persoana împrumutată se poate adresa instanţei, iar după obţinerea unei sentinţe definitive şi irevocabile ar trebui să se adreseze executorului judecătoresc pentru executarea silită a băncii. În cazul în care banca a cesionat creanţa şi s-a ajuns în faza de executare silită, împrumutatul se poate adresa instanţei pentru a contesta executarea sau a cere suspendarea acesteia. Dacă în cazul iniţierii procesului pentru scoaterea din contract a clauzelor abuzive şi a cererii de restituire a sumelor percepute abuziv, clienţii băncilor au câştigat în 90 la sută dintre litigii, situaţia este puţin mai sumbră în cazul executărilor. Doar 10% dintre procese au fost câştigate de clienţi şi asta doar în cazul în care apărătorii împrumutaţilor au descoperit greşeli ale executorilor judecătoreşti. (…) Sunt insuficiente procesele derulate până acum pentru a determina autorităţile să ia măsuri. În paralel cu derularea procesului, este indicat ca împrumutatul să-şi plătească ratele, urmând ca diferenţele percepute abuziv prin diferite comisioane să-i fie restituite la finalul procedurilor judecătoreşti. Cele 4.000 de procese au fost iniţiate împotriva băncilor Volksbank, BCR, OTP, Piraeus, Banca Transilvania, Bancpost şi UniCredit Ţiriac.
Care sunt comisioanele percepute abuziv
Băncile au perceput diferite comisioane abuzive, precum comisioane de administrare, de rezervă sau de risc. „Banca a prevăzut comision de risc asupra creditului, comision care este ilegal şi care trebuie restituit, chiar dacă banca se apără invocând că acest comision este perceput pentru a elimina riscul dat de portofoliul de clienţi sau credite neprofitabile.
Faptul că acest comision este stabilit printr-o clauză abuzivă rezultă şi din faptul că, deşi clienţii îşi îndeplinesc obligaţiile, acest comission nu li se restituie, fiind înregistrat de bănci drept venituri din dobânzi. Un alt comision perceput abuziv este cel de urmărire a riscurilor, calculat la valoarea iniţială a creditului, nu la sold, aşa cum ar trebui.
Altfel spus, chiar în situaţia în care consumatorul îşi îndeplineşte întocmai obligaţiile de plată, băncile se vor îmbogăţi „fără justă cauză în defavoarea clienţilor care, cu toate că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, vor plăti lunar un comision de urmărire a riscului, fără ca riscul să fie materializat”. Şi riscul deprecierii garanţiilor şi al neîncasării valorii în cazul vânzării este de asemenea suportat de către împrumutat, care va răspunde cu toate bunurile sale. „Riscul de piaţă trebuie să fie asumat în egală măsură de ambele părţi, atât de bancă, care este jucător profesionist, cât şi de consumator”.
Volksbank a pierdut 90% din procese, iar BCR 75%
Băncile pierd tot mai multe procese intentate de clienţi din cauza clauzelor abuzive impuse în contractele de împrumut. Aceste clauze sunt anulabile în instanţă, chiar dacă clientul a semnat actul adiţional în care sunt stipulate.
www.coltuc.ro